Budeşti, 7 februarie 2012, aproape de Olteniţa, la 40 de Km de Bucureşti.
Vreme mohărâtă, orăşel cufundat în mocirla ploilor de iarnă. Localnicii îşi dau întâlnire la spitalul închis anul trecut. Cică au venit ajutoare de la Bucureşti. Au venit doctori buni să ne vadă şi să ne trateze degeaba. Unii cu voluntariatul, alţii cu câştigul, după cum spune baba Safta.
Intru în spitalul proaspăt redeschis pentru această acţiune de voluntariat. Nu arată chiar rău. A fost închis imediat după ce s-a renovat. Întrezăresc şi ceva aparatură prin cabinete. La chirurgie observ un afiş cu preţul consultaţiei pentru curăţarea unei plăgi, probabil cel mai solicitat serviciu din zona unde populaţia se taie mai mult voluntar decât involuntar. Costă 2,5 RON curăţatul şi pansamentul plăgii. Cât o bere la birtul de alături.
În două zile de week-end trebuie să consultăm tot ce vine spre noi. Le dăm bonuri de ordine, ca la Strasbourg şi ca la Bucureşti.
Echipa de voluntari începe să lucreze. Studenţi, rezidenţi şi doctori împreună pentru o misiune nobilă. Începem consultaţiile în forţă. Maşina de luptă studenţească ne trimite la uşă un puhoi de oameni, dupa o triere atentă, aproximativ 10 pacienţi la jumătate de oră. Majoritatea au venit să se caute neavând acuze specifice.
În galoşi, plină de noroi, se apropie de mine o femeie care a venit şi ea o data la un doctor. Nu o supără nimic, dar vrea să ştie ce are căci lucrează la siloz de la 16 ani. O consult şi apoi încerc să-i explic ce am constatat.
Îi recomand un tratament pentru inimă cu o valoare de 30 RON pe lună. Tanti Sorica îmi spune clar că ea nu are aceşti bani şi că se tratează cu 5 ouă de prepeliţă şi un căţel de usturoi dimineaţa pentru bronşită şi tensiune arterială. Încerc să-i explic că dacă ar renunţa la fumat ar avea şi bani de tratament. Pacienta mă surprinde spunându-mi cu multă mândrie că