În statele atinse de primăvara arabă, este în plină desfăşurare o luptă între diverse forme de islam politic, de la cele mai moderate pînă la cele mai radicale, şi forţele minoritare seculariste. Unii spun că lupta este pur politică, cu scop final obţinerea puterii. Evident că scopul final este obţinerea puterii, dar contează enorm cum este folosită apoi, lucru de altfel valabil peste tot, nu numai în spaţiul primăverii arabe. E adevărat că toate mişcările islamiste mai mult sau mai puţin radicale au preferat să îşi facă partide şi să participe prin ele la viaţa politică, ceea ce poate fi o indicaţie că astfel au adoptat filozofia politică secularistă, cel puţin din punct de vedere formal şi procedural.
DE ACELASI AUTOR Alegerile lui Mohamed Morsi Securitate, diplomaţia comerţului şi iar securitate Libia - între salafism şi sufism „Trezirea arabă“ în confuzia postrevoluționară Însă mai departe este evidentă o discrepanţă între chiar formula de sistem asociată cu secularismul şi ideologia partidelor de sorginte islamistă. Pe de o parte, acţionează ca orice alt partid în interiorul unui sistem pluripartit, pe de alta, sînt uşor de identificat mesajele antiseculariste sau anti-sistem, cîtă vreme rămîn în picioare idei ca, de exemplu „Islamul e soluţia“ – în Egiptul Fraţilor Musulmani, motorul din spatele Partidului Libertate şi Justiţie. Evident, un partid poate adopta o ideologie sau alta, însă e grav dacă, odată obţinută puterea, încearcă să o impună categoric şi altora. Bineînţeles că orice partid care vine la putere, oriunde, va da modului în care administrează o tentă specifică ideologiei sale şi conform principiilor sale, însă a merge mai departe şi a modifica întregul sistem politic şi de administrare, inclusiv prin schimbări care presupun concentrarea puterii într-un singur loc, nu mai are nimic de-a face cu un sistem democratic.
Unii spun că d
