Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 312 voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi 5 abţineri, proiectul de lege privind instituirea zilei de 31 august ca Zi a Limbii Române, a anunţat deputatul PDL de Suceava, prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu.
„În calitate de co-iniţiator la acest Proiect de Lege, împreună cu alţi 166 de parlamentari, am simţit nevoia sprijinirii o dată în plus a românilor de pretutindeni în vederea conservării şi cultivării limbii române şi, prin aceasta, a valorilor noastre identitare” a scris parlamentarul democrat-liberal pe blogul său.
Ardeleanu a ţinut să sublinieze că Ziua Limbii Române este de mulţi ani sărbătorită deja în regiunea Cernăuţi din Ucraina şi în Republica Moldova. „«Paradoxul francez» se repetă şi în cazul limbii române care, aşa după cum Franţa s-a înscris cu mare întârziere în rândul ţărilor Francofone, reuşeşte să-şi aibă o zi simbolică în Patria-mamă după alte regiuni ale spaţiului românesc” a arătat deputatul PDL în postarea de pe blog.
Totodată, ea a invocat din nou importanţa Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului „Eugeniu Coşeriu”, itinerant în Suceava – Chişinău – Cernăuţi, a cărui următoare ediţie, a XIII-a, se va desfăşura anul acesta la Cernăuţi. „Această manifestare ştiinţifică, unică în Europa, promovează cu prioritate studiile focalizate pe limba română şi limbile sale surori, într-un spaţiu bine delimitat şi fortificat prin însăşi funcţionarea limbii române” a arătat parlamentarul democrat-liberal.
Nu în ultimul rând, Sanda Maria Ardeleanu a reiterat nevoia de folosire a limbii române ca limbă de comunicare în cadrul manifestărilor ştiinţifice şi culturale din spaţiul românesc, amintind că limba română este una din cele 27 limbi oficiale ale Uniunii Europene. „Aştept promulgarea acestei Legi şi momentul în care, pe 31 aug. 2013, vom putea sărbători pentru