Jucătorii de la CS Universitatea Craiova vor debuta sâmbătă în returul campionatului, acasă, cu Argeş Piteşti. Deşi tânjesc să joace măcar un meci în Polivalentă, Niţu şi colegii săi vor evolua tot în sala „Ion Constantinescu“.
După o pauză destul de lungă, sâmbătă se va relua şi campionatul Diviziei A de handbal masculin. CS Universitatea Craiova, componentă a seriei B din Divizia A, va disputa primul meci din retur pe teren propriu, în compania echipei HC Argeş Piteşti, de la ora 11.00.
Pentru jucătorii olteni, aflaţi pe locul cinci în clasament, acasă va însemna şi în 2013 tot Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ din strada Brestei, deşi visează să joace în Sala Polivalentă, cu câteva mii de spectatori în tribună.
Antrenorul principal al echipei din Bănie, Costin Dumitrescu, a spus ieri, pentru GdS, că orice technician şi jucător şi-ar dori să antreneze, respectiv să evolueze în Polivalentă: „La Polivalentă se întâmplă lucruri frumoase. Ne dorim şi noi acelaşi lucru. Eu de 18 ani aştept redeschiderea acestei săli“.
Fost jucător al Universităţii Craiova, Costin Dumitrescu este de părere că echipa de handbal masculin ar putea face performanţă numai dacă ar fi susţinută financiar de către autorităţile locale. „Primăria este ultima redută în ajutorul sportului. Clubul Sportiv Universitatea Craiova ne susţine pe cât posibil, dar este greu pentru că avem multe secţii. Majoritatea echipelor din ţară primesc bani de la autorităţile locale, chiar dacă nu în procent de sută la sută. Suntem singura echipă de sală din oraş care nu avem sprijinul primăriei. Suntem o formaţie titrată, cu performanţe mari în trecut, şi multă lume care vine la Polivalentă ne întreabă de ce nu facem şi noi parte din gruparea finanţată de primărie, SCM. Este un lucru care ne doare, dar nu depinde de noi. Ştim că la Polivalentă sunt costurile mari. Fără bani este foarte gre