Doi bărbaţi din judeţul Cluj, suspectaţi că au furat mai mulţi bani din locuinţe aflate atât în Cluj cât şi în Bistriţa Năsăud, au fost prinşi de poliţiştii din Dej.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, în 20 februarie 2013, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej şi ai Postului de Poliţie Comunal Panticeu, au identificat pe Ciprian B, de 30 ani, din comuna Apahida, judeţul Cluj şi pe Dumitru D, de 39 ani, din comuna Căianu, judeţul Cluj, care în data de 19 februarie 2013, în jurul orei 15:00, au pătruns fără drept în două locuinţe de pe raza comunei Panticeu, de unde au sustras suma de 350 lei, respectiv 1.700 lei.
"În urma extinderii cercetărilor, s-a luat legătura cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud, stabilindu-se că cei doi sunt suspecţi în cazul mai multor fapte de furt calificat comise pe raza judeţului Bistriţa Năsăud. Aceştia se prezentau în faţa părţilor vătămate ca lucrători ai unor societăţi de distribuţie a gazelor naturale, electricitate sau alte servicii precum de la deratizare, de la oficiul de pensii (pretext folosit şi în cazul furturilor de pe raza comunei Panticeu) şi solicită prezentarea cuponului de pensie, a contorului de gaz sau de electricitate. După ce intrau în locuinţă, profitau de neatenţia părţii vătămate şi sustrăgeau sume de bani", se arată în comunicatul IPJ Cluj.
Conform aceluiaşi document, în baza probatoriului administrat a fost începută şi confirmată urmărirea penală faţă de cei doi suspecţi pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu şi furt calificat iar B. Ciprian a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore.