Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiovenii, supăraţi după arbitrajul de la Piteşti

Publicat in GAZETA de SUD, joi 21 februarie 2013 ·

Formaţia craioveană CS Apa a fost depăşită, ieri, într-un joc amical, disputat pe terenul sintetic din incinta Complexului Sportiv „Nicolae Dobrin“, de divizionara C SCM Piteşti, scor 2-3. Cei care au deschis scorul au fost elevii lui Ionel Luţă, prin Robert Căle (‘8), gazdele au marcat apoi de două ori, în minutele ‘50 şi ‘57. Craiovenii au restabilit egalitatea prin Octavian Trăistaru, din penalti (‘68), însă piteştenii, ajutaţi de Robert Avram, un fluieraş din partea locului, au reuşit să-şi adjudece victoria. În minutul 79, mijlocaşul craiovean Renato Bălan a fost deposedat prin fault de un adversar, dar jocul a continuat şi s-a făcut 3-2 pentru piteşteni, care au punctat printr-o „poziţie clară de ofsaid“, după cum susţine directorul sportiv al CS Apa, Ion Mihai. „Înainte de golul lor, am mai reclamat un henţ în careu, prin minutul 76, apoi, la faza imediat următoare, Ştefan Stancu a fost faultat de un fundaş, din postura de ultim apărător, dar nu i-a dat decât cartonaş galben. Păcat de rezultat, nu meritam să pierdem. Cu arbitrul acesta am mai avut probleme şi în trecut“, a punctat oficialul craiovean, pentru GdS.

Luţă: Au ţinut neapărat să câştige

La fel de indignat a fost şi antrenorul CS Apa, Ionel Luţă. „Piteştenii au ţinut neapărat să câştige, asta aş putea să concluzionez după un asemenea arbitraj. Nu vreau să discut pe această temă, dar nu ne-a picat bine ce s-a întâmplat, mai ales că era un simplu amical. Referitor la joc, pot spune că am jucat bine, ne-am creat destule ocazii de poartă, am şi marcat, şi băieţii au avut dorinţa aceea de victorie. În apărare am fost puţin ezitanţi, dar o să rezolvăm această problemă. Din păcate, s-a accidentat Chiriţă, a suferit o entorsă destul de serioasă. Sper să putem conta pe el cât mai curând“, a spus Ionel Luţă, pentru GdS.

CS Apa a început meciul cu următorii jucători: Grecu - Orba

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 26 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 33 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 36 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 47 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°