Proaspătul membru al PNL, Klaus Iohannis, a declarat că în perspectivă , nu exclude funcţia preşedinte sau de premier, dar acestea nu intră în discuţie în prezent.
Aflat într-o emisiune la Antena 3, primarul Sibiului, a afirmat că nu se mută în Bucureşti, menţionând că se simte legat de Sibiu: „Cu siguranţă voi cunoaşte drumul foarte, foarte bine. Vin cu maşina. Mă simt legat de Sibiu. (…) Dacă ne jucăm un pic, momentan, nu aş alege nici una, nici alta (funcţia de premier sau preşedinte al României n.r.). Dar în perspectivă, nu exclud nici una, nici alta”. Întrebat dacă se consideră un adversar al lui Victor Ponta, Klaus Iohannis a spus că nu se consideră un oponent al lui: „Eu am intrat în PNL. În momentul de faţă, nu văd aceste roluri. În perspectivă, da, este posibil, peste câţiva ani să se rediscute chestiunea dacă aş putea sau nu să fiu candidat pentru prim-ministru, dar deocamdată nu intră în calcul această chestiune”.
Klaus Iohannis a recunoscut, că premierul Ponta, i-a propus un post de ministru, în vechiul guvern, precizând că nu a putut accepta provocarea provizorie atunci, întrucât „a fost la puţin timp după alegerile locale.” Iohannis susţine că modelul său de succes, demonstrat în 12 ani ca primar al Sibiului, ar putea fi replicat şi la nivel naţional.
Primarul Sibiului vizează o funcţie în conducerea PNL, conform unor surse din Forumul Democrat al Germanilor din România, formaţiune politică pe care încă o conduce, dar din fruntea căreia este aşteptat să demisioneze, pentru a rămâne un simplu membru. Potrivit Agerpres, Alegerea noului lider naţional al FDGR urmează să se facă la Sibiu, pe 5 martie, când a fost deja convocată Adunarea Generală a Reprezentanţilor.
Premierul Victor Ponta a declarat, tot miercuri seara, într-o intervenţie telefonică la România tv, că nu îl percepe pe primarul Sibiului, Klaus Iohannis, ca pe o “reze