Au trecut fix 23 de ani de când se tot clatină balanţa ecuaţiei import-export - în avantajul importurilor. E limpede că, nemaiavând producţie şi nici produse competitive, nu mai avem nici pieţe de desfacere, aşa că a devenit normal să nu prea exportăm. Cumpărăm, în schimb, pe rupte. În general, tot ce am fi produs şi acasă, dacă nu ar fi fost falimentată industria - de la maşini şi echipamente de transport la produse alimentare, chimice, combustibili minerali şi lubrifianţi, până la ac şi aţă. Ca să avem pe ce ne înşira lipsurile!
De la instituţiile abilitate, reţinem că am fi exportat, în anii anteriori, produse agroalimentare, băuturi, tutun, materii prime şi materiale, combustibili minerali şi lubrifianţi. Atât. Nu mai e nevoie să spunem că dezechilibrul "import-export" face parte dintr-un plan diabolic. Şi, ca o consecinţă, la umbra precarului comerţ legal înfloresc şi se înmulţesc alte tipuri de schimburi, cum ar fi "export-importul simultan", un fel de "du-te-vino, pe ape". Adică: unele produse autohtone, precum cerealele, între care grâul şi porumbul, sunt trimise la plimbare pe Dunăre, până la vecinii noştri, sau chiar mai departe, şi aduse înapoi cu etichetă de import, pentru a fi comercializate pe plaiurile noastre. La preţuri duble sau triple. Este ruşinos şi revoltător că sunt voit lăsate în ceaţă aceste mişcări de forţe clandestine; că sunt încurajate afacerile şi escrocheriile unor societăţi sau indivizi. Să lăsăm însă anomaliile în seama specialiştilor în domeniu.
Mult mai revoltător este sindromul exportului de conştiinţă. Să ne lămurim: despre România se spune că este ţara în care cel mai exportat "produs" este... conştiinţa. Adică tocmai sentimentul responsabilităţii morale a unui individ faţă de acţiunile sale, faţă de propria sa conduită. Vânzarea aceasta, valabilă la nivel înalt, se practică, "en gros", din anii '90, de când s-a
