Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia rutieră din Turda stă cu ochii pe maşinile cu numere provizorii de Ungaria

Publicat in TurdaNews, joi 21 februarie 2013 ·

Comisarul Alexandru Băl a declarat că în aceată perioadă poliţia rutieră din Turda ia în vizor conducătorii auto cu maşini înmatriculate în Ungaria cu numere provizorii şi care nu sunt valabile de fapt, pe teritoriul României.

"Este vorba de acele numere cu P în faţă eliberate de statul maghiar. Aceste numere nu sunt valabile pe teritoriul ţării noastre, s-au găsit mulţi conducători auto care au maşini cu aceste plăcuţe de înmatriculare, acum sunt cercetaţi pentru conducere auto neînmatriculat şi dacă nu au nici celelalte documente...şi pentru numere false. Cel puţin o infracţiune săvârşesc indiferent dacă au sau nu documentele completate! Deobicei le utilizează cei care se ocupă de acea afacere cu maşini second aduse din străinătate" explică şeful poliţiei rutiere din Turda.

Până acum pe raza de acţiune a poliţiştilor din oraşul nostru au fost întocmite trei dosare penale pentru aceste infracţiuni, cei care au fost prinşi cu astfel de numere pretind că nu cunosc prevederile legale din domeniu.

Autoritatile din Ungaria au introdus un tip de plăcuţe provizorii valabile un an de zile şi care costă 1.000 de euro. Găselniţa vecinilor noştri este ca aceste seturi de numere se pot folosi pe mai multe maşini, nu doar pe una. Şoferii care aduc maşini din Germania le spun P-uri, ca numerele încep cu P.

Comisarul Alexandru Băl a declarat că în aceată perioadă poliţia rutieră din Turda ia în vizor conducătorii auto cu maşini înmatriculate în Ungaria cu numere provizorii şi care nu sunt valabile de fapt, pe teritoriul României.

"Este vorba de acele numere cu P în faţă eliberate de statul maghiar. Aceste numere nu sunt valabile pe teritoriul ţării noastre, s-au găsit mulţi conducători auto care au maşini cu aceste plăcuţe de înmatriculare, acum sunt cercetaţi pentru conducere auto neînmatriculat şi dacă nu au nici celelalte document

Articolul in TurdaNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Un bărbat s-a aruncat pe geam de la etajul 6

Mediafax acum o ora
Potrivit IPJ Vâlcea „la data de 11 iunie, în jurul orei 5.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, un bărbat, de 74 de ani, din loc

Cod portocaliu de caniculă în 16 judeţe şi în Capitală, pe parcursul zilei de marţi / Temperaturi între 35 şi 37 de grade

G4Media acum o ora
Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei, partea continentală a Dobrogei şi sudul Moldovei se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat până miercuri dimineaţa, potrivit unei avertizări emise de Administraţia N

Decizie incredibilă a unei instanțe: Doi soți au primit ordine de restricție deși locuiesc în aceeași casă

Ziare.com acum 50 minute
Doi soți din localitatea Ciurea, județul Iași, s-au dat reciproc în judecată, fiecare cerând să fie protejat de celălalt. Judecătorii au fost de acord, fără a lămuri însă propriu-zis cine era agresorul și cine era victima. Bărbatul a fost obligat să

Soldaţi nord-coreeni au trecut granița în Coreea de Sud. S-au tras mai multe focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Soldaţi nord-coreeni au trecut pentru scurt timp duminică frontiera cu Coreea de Sud, ai cărei militari au tras focuri de avertisment, a anunţat marţi Statul Major sud-coreean (JCS), notează AFP. "Soldaţii nord-coreeni care lucrează în interiorul DM

Toyota a pierdut peste 15 miliarde de dolari din valoarea sa de piaţă, săptămâna trecută, după ce a fost prinsă falsificând teste de calitate ale vehiculelor

News.ro acum 2 ore
Acţiunile producătorilor auto japonezi au scăzut semnificativ de când Ministerul Transporturilor din Japonia a descoperit în urmă cu o săptămână folosirea unor date false pentru a certifica anumite modele, luni, transmite CNBC. Acţiunile celui mai m

Consiliul Mondial al Aurului: Aurul devine din ce în ce mai greu de găsit, pe măsură ce companiile miniere au dificultăţi să îl extragă

News.ro acum o ora
Industria minieră a aurului se luptă să susţină creşterea producţiei, deoarece depozitele de metal galben devin mai greu de găsit, potrivit Consiliului Mondial al Aurului, citat de CNBC. ”Am văzut o producţie minieră record în primul trimestru din 2

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 - Debutanţi excentrici în Parlamentul European: un pilot de curse, un fost paraşutist, un influencer pe Instagram

News.ro acum o ora
În timp ce atenţia s-a concentrat pe câştigurile extremei drepte în alegerile pentru Parlamentul European, unii candidaţi anti-sistem declaraţi, de stânga şi de dreapta, sunt pregătiţi să îşi ocupe locurile la Strasbourg. Reuters a făcut o selecţie

Covasna: Explozie într-o garsonieră de la etajul întâi al unui bloc din Sfântu Gheorge / O femeie a suferit arsuri de gradul 3 pe 70% din suprafaţa corpului / 25 de persoane s-au evacuat

News.ro acum 9 ore
Pompierii au intervenit, luni seară, după ce s-a produs o explozie într-o garsonieră de la etajul întâi al unui bloc din judeţul Covasna. O femeie de 57 de ani a suferit arsuri de gradul 3 pe 70% din suprafaţa corpului, iar o alta atac de panică. 25

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 33 minute
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfinţilor Apostoli Bartolomeu şi Barnaba. Dintre aceştia Sfântul Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece ucenici, şi a propovăduit Evanghelia la indieni, scriindu-le Evanghelia lui Matei. A fost r

ALEGERI 2024 – Brăila: Primarul comunei Şuţeşti, condamnat pentru proxenetism, reales în funcţie

News.ro acum 10 ore
Primarul comunei Şuţeşti din judeţul Brăila, Costică Dobre, condamnat definitiv pentru proxenetism, fiind acuzat că a racolat fete pe care le-a obligat să se prostitueze în afara ţării, a fost reales la scrutinul din 9 iunie. El a obţinut cel mai ma

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

24°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/24°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°