Noul manager al companiei CFR Marfă este Alexandru Dragoş Drăghici (jurist), acesta fiind ales de Adunarea Generală a Acţionarilor companiei, în urma propunerilor consultantului angajat de Ministerul Transporturilor, a anunţat, joi, Relu Fenechiu.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei va fi Aysun Mustafa (economist şi bancher).
Alexandru Dragoş Drăghici a deţinut o funcţie de conducere la Gazprom România în timp ce Aysun Mustafa a lucrat în Unicredit şi Piraeus Bank.
"Noul director general al companiei ales de AGA este Alexandru Dragoş Drăghici, cu o experienţă în top management de peste zece ani în companii naţionale şi multinaţionale, iar preşedintele Consiliului de Administraţie este Aysun Mustafa, cu experienţă de 15 ani în sectorul bancar românesc. Misiunea celor doi şi a membrilor Consiliului de Administraţie este de a limita pierderile CFR Marfă şi de a propune în termen de 90 de zile un plan de management al companiei. Este adevărat că până pe 20 iunie vom desemna un câştigător pentru privatizarea companiei însă finalizarea procedurii este una îndelungată, iar noul management al companiei va avea timpul necesar pentru a realiza acest plan de management", a declarat Fenechiu, într-o conferinţă de presă.
Alături de cei doi din Consiliul de Administraţie a CFR Marfă mai fac parte Liviu Radu - inginer implicat în managementul unei companii în domeniul IT, Bogdan Constantinescu - economist, Dan Constantinescu - inginer, Ionuţ Georgescu - jurist şi Dan Pelcea - economist.
Totodată, ministrul a anunţat şi componenţa Comisiei de privatizare a CFR Marfă din care fac parte, între alţii, Cristian Ghibu - secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi preşedinte al comisiei, Marcel Boloş - directorul autorităţii de management al Programului Operaţional Sectorial - Transporturi şi Claudiu Dumitrescu - director al Direcţiei