Poliţia pakistaneză a deschis o anchetă în care este vizată ambasadoarea ţării la Washington, suspectată că ar fi rostit blasfemii în cadrul unei apariţii televizate în urmă cu aproape trei ani. Sursa: Reuters
Acest caz este ultimul dintr-o serie legată de controversata lege privind blasfemia, care prevede pedepse ce merg până la cea cu moartea pentru orice persoană care îl insultă pe profetul Mahomed în Pakistan, ţară musulmană cu peste 180 milioane de locuitori, marcată de o creştere a fundamentalismului religios.
Sherry Rehman, o apropiată a preşedintelui Asif Ali Zardari, aflată în funcţie la Washington de la sfârşitul anului 2011, a fost ţinta criticilor unor grupuri religioase în urmă cu un an, atunci când ea a depus un proiect de lege care cerea abolirea pedepsei cu moartea pentru persoanele găsite vinovate de blasfemie.
În Pakistan, numeroase personalităţi care au cerut o reformă a acestei legi au plătit cu viaţa, precum Salman Taseer, guvernatorul provinciei Punjab (centru), şi Shahbaz Bhatti, ministrul minorităţilor, ambii asasinaţi la începutul lui 2011.
De peste doi ani, un negustor de marmură din Multan, oraş din centrul ţării, Muhammad Faheem Akhtar Gill, încercă să convingă autorităţile să o aducă în faţa justiţiei pe Sherry Rehman pentru blasfemiile rostite într-un platou de televiziune în 2010.
Poliţia din Multan a lansat săptămâna aceasta o anchetă în acest caz. „Anchetez în acest dosar la ordinul Curţii”, a confirmat, joi, Ghulam Shabbir Jaffri, un important oficial al poliţiei din Multan.