Nu cred că Gellu Naum s-ar fi mirat de apariţia tîrzie – pentru prima dată în română, în excelenta traducere a lui Bogdan Ghiu – a romanului-fetiş al suprarealismului, Nadja de André Breton, la începutul lui februarie, şi de lansarea acestuia cu doar cîteva zile după fatidica zi de 14 februarie. Era chiar ziua în care Gellu Naum o întîlnise pentru prima dată pe Lygia, o zi magică despre care, mai tîrziu, Lygia Naum a vorbit cu emoţie, la lansarea celei de-a doua ediţii a Zenobiei. Am fost atunci la Lăptăria lui Enache şi-mi amintesc că tot ce se întîmpla în cîrciuma aceea îngustă ca un coridor n-avea prea mult de-a face cu o „lansare“. Ce povestea atunci Lygia Naum depăşea nu doar cadrele convenţionale în care ne întîlnim de obicei, dar şi pe cele ale posibilului: deambulări în transă prin Constanţa, felul în care cei doi îndrăgostiţi au ajuns la aceeaşi adresă, pe care n-o cunoşteau, umbra unui fluture îngheţat pe geamul trenului care-i aducea la Bucureştii aflaţi în război; şi cum, în aceeaşi zi, dar peste 60 de ani, o fotografie perfect întîmplătoare – făcută de Iulian Tănase – aducea împreună, ca într-un joc suprarealist, iniţialele luminoase ale celor doi: G şi L. Nu sînt lucruri pe care să le povesteşti la o lansare, cu atît mai mult cînd ele au de-a face cu realitatea.

DE ACELASI AUTOR Trenul groazei Poveşti de viaţă Marea topire Memoriile lui MárquezZenobia, romanul din 1985 al lui Gellu Naum – cartea-fetiş a suprarealismului românesc –, a fost comparat cu romanele lui André Breton Nadja şi L’amour fou, în el fiind prezente atît „modurile suprarealiste“ (şansa, întîmplarea, hazardul obiectiv), cît şi misterul, ocultismul, magia, mistica, teologia eretică. Trecerea fulgurantă prin spaţiul acelui roman a unor personaje „vechi şi foarte vechi“ (Mechthild von Magdeburg, Meister Eckhart, Agrippa von Nettesheim, Jakob Böhme şi Huysmans) complică într-un