Conform statisticilor AJOFM Neamț, cei mai afectați de șomaj sunt bărbații de peste 40 de ani, din mediul rural, fără prea multă școală.
Bărbat, vârsta între 40 și 49 de ani, iar la studii, cel mult studii profesionale, rezidența în mediul rural. Nu este un anunț din ziar de la rubrica matrimoniale, ci “portretul robot” al șomerului nemțean. Conform datelor statistice puse la dispoziție de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Neamț, la sfârșitul lunii ianuarie, în baza de date a agenției figurau 11.832 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Dintre acestea, 7.098, mai mult de jumătate, sunt bărbați și au reședința în mediul rural. În ceea ce privește vârsta, persoanele cele mai afectate de șomaj sunt cele trecute de prima tinerețe. 3.155 dintre șomeri, adică 26,65% dintre aceștia, au vârsta cuprinsă între 40 și 49 de ani. Vulnerabile în fața șomajului sunt și persoanele aflate în categoria 30 – 39 de ani, unde sunt înregistrate 2.586 pesoane. La polul opus se află tinerii: 829 dintre cei aflați în căutarea unui loc de muncă aveau vârsta cuprinsă între 25 și 29 de ani, iar sub 25 de ani sunt 1.850 de șomeri.
În ceea ce privește nivelul de studii, cei mai mulți dintre cei expuși șomajului nu au prea multă școală. Astfel, din cei 11.832 de șomeri, 8.798 de persoane au finalizat studii de nivel primar, gimnazial sau, cel mult, profesional. Mai puțin de 20% dintre șomeri, 2.280, au studii liceale și postliceale, iar 754 au finalizat studii universitare. Dacă vorbim despre domeniile în care se lucrează cu “sabia șomajului” deasupra capului, concurența este destul de acerbă: construcțiile, domeniul mecanic, dar și comerțul au făcut victime printre angajați. “La acest capitol există fluctuații, în funcție de sezon. De exemplu, iarna, cei mai mulți dintre disponibilizați provin din comeniul construcțiilor, sezon mort în a