Doi bărbaţi din Odobeşti sunt cercetaţi de poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare (TF) Focşani pentru că au furat componente de la calea ferată. Valoarea prejudiciului este de 5.100 lei. În ziua de 18 februarie, oamenii legii au fost informaţi că persoane necunoscute au furat de pe linia de cale ferată Focşani – Odobeşti material mărunt. În urma verificărilor efectuate, o zi mai târziu, poliţiştii de la TF au stabilit că principalii suspecţi sunt Răzvan Mihăiţă M., de 22 de ani, şi Ionel G., de 32 de ani, ambii din Odobeşti. „Acestora li s-a probat faptul că în perioada decembrie 2012 – februarie 2013, au sustras de pe linia de cale ferată Focşani – Odobeşti, 110 bucăţi eclise metalice şi 222 buloane orizontale, componente ce asigurau prinderea liniei. Comiterea faptei a fost înlesnită şi de faptul că linia de cale ferată se află în conservare, în prezent nemaifiind circulată, iar revizia acesteia se face trimestrial. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale”, a transmis ofiţerul de presă al IPJ Vrancea, inspector Bogdan Toader.
Aceasta este cea de-a doua faptă de furt de componente de cale ferată, soluţionată în ultimele două săptămâni. La începutul săptămânii trecute, persoane necunoscute au sustras două mecanisme de acţionare şi înzăvorâre a macazurilor, din triajul staţiei CFR Focşani. În urma sesizării primite, poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Focşani au început verificările pentru identificarea autorilor, iar miercurea trecută i-au prins. După ce au fost audiaţi, Ioan Pleşcan, de 36 de ani, şi Nicuşor Amăriuţi, de 22 de ani, ambii din Mărăşeşti, au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. Joia trecută, cei doi bărbaţi, care nu sunt la prima abatere, au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă şi au primit mandate pentru 29 de zile. @