Patrimoniul cultural al judeţului Vrancea s-ar putea îmbogăţi cu un nou monument, descoperit recent la Suraia de reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional. Este vorba despre un monument funerar din piatră, care, din primele date, a fost ridicat în anul 1917, în timpul Primului Război Mondial, de soldaţii nemţi care au trecut pe aceste meleaguri. Monumentul are o înălţime de trei metri, este placat cu piatră de râu şi, pe cele patru laturi, are câte o placă inscripţionată cu o coroană, cuvintele ”Pentru patrie” în germană şi unitatea din care făceau parte militarii.
Monumentul a fost descoperit în curtea unei bătrâne din localitate, în timpul inventarierii monumentelor istorice din Suraia, pe care o realizau angajaţii Direcţiei pentru Cultură Vrancea. Acest monument urmează să fie clasat ca monument istoric. ”Este un monument foarte interesant, pe care l-am descoperit marţi, într-o stare foarte bună. Nu ştia nimeni de existenţa lui, ne-am bucurat când l-am descoperit, în curtea unei bătrâne din localitate. Următorii paşi, pentru clasarea monumentului, sunt: să cercetăm în arhive despre existenţa sa, să luăm legătura cu cei de la Cultul Eroilor, este posibil să îl aibă ei în evidenţă şi să decriptăm toate simbolurile inscripţionate pe monument. Apoi vom face un dosar de clasare şi îl vom propune la comisia din cadrul Ministerului Culturii, pentru a fi inclus pe lista monumentelor istorice, din 2014”, ne-a declarat Florin Micu Iliescu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vrancea. Acesta intenţionează să anunţe şi Ambasada Germaniei în România despre această descoperire. Întrucât este un monument funerar, în acest perimetru este foarte posibil să fie îngropate rămăşiţele pământeşti ale unor soldaţi germani căzuţi pe frontul românesc în Primul Război Mondial.
De menţionat că cimitirul german de la Soveja, care a f