După spectacolul oferit săptămâna trecută în Sala Polivalentă din Caracal, handbalistele de la CSS Caracal au două partide în deplasare, urmând să joace la Petroşani şi Reşiţa.
La Campionatul Naţional de Junioare I, handbalistele din Caracal vor întâlni, sâmbătă, CSS Petroşani. Profesoara de la CSS Caracal, Larisa Olteanu, spune că fetele sale sunt favorite în acest meci şi speră să nu comită greşeli personale.
„Echipa din Petroşani este pe locul secund în clasamentul Campionatului Naţional de Junioare I, au venit pe locul doi după ce LPS Slatina nu a jucat etapa anterioară. Suntem favorite în acest joc şi sperăm să ne impunem. Suntem mai bine pregătite decât fetele de la Petroşani, avem experienţa meciurilor de la nivelul Diviziei A şi am participat în ultimii ani la turneele finale. O să rulez tot lotul, nu avem probleme de lot, pentru că duminică vom avea alt meci şi nu vreau să apară accidentările. Sper să nu facem greşeli foarte mari în disputa de la Petroşani, ca să ne facem meciul greu”, a spus profesoara Olteanu.
Echipa de junioare I de la LPS Slatina va primi, sâmbătă, de la ora 11.00, vizita formaţiei LPS Banatul Timişoara, jocul fiind programat în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Slatina. În cadrul Diviziei A de handbal feminin, caracalencele vor întâlni, duminică, în deplasare, Universitatea Reşiţa.
Olteanu a declarat că meciul de Reşiţa va fi unul disputat.
„După ce vom juca la Petroşani, vom merge la Reşiţa, avem cam 100 de kilometri de făcut. Va fi un meci disputat, în tur noi le-am bătut la cinci goluri diferenţă în sala Polivalentă din Caracal. Suntem la egalitate de puncte cu echipa din Reşiţa şi sunt ambiţii”, a spus Larisa Olteanu.
Programul etapei a X-a, junioare I, sâmbătă, 23 februarie:
CSS Petroşani - CSS Caracal
LPS Slatina - LPS Banatul Timişo