Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şedinţă cu uşile închise

Publicat in GAZETA de SUD, joi 21 februarie 2013 ·

Şedinţele publice locale organizate de către reprezentanţii administraţiei judeţene din Mehedinţi se desfăşoară, mai nou, cu uşile închise, iar gardienii sunt instruiţi să nu lase nici un jurnalist să ia parte la ele. Aşa s-a întâmplat şi marţi, când la Consiliul Judeţean Mehedinţi a avut loc o întâlnire cu toţi primarii din judeţ, unde se pare că preşedintele forului judeţean le-a transmis edililor că trebuie să se împrumute la Trezoreria Statului pentru a-şi plăti datoriile pe care le-au acumulat către stat. Ciudat este faptul că presa a fost indusă în eroare, pentru că iniţial se ştia că întâlnirea primarilor avea să aibă loc cu reprezentanţii Instituţiei Prefectului, însă, în realitate, şedinţa a fost condusă de reprezentanţii consiliului judeţean, iar paznicul de la intrarea în instituţie a avut grijă ca presa să înţeleagă bine mesajul: „Ni s-a spus că şedinţa se ţine fără presă, iar intrarea nu este permisă! Nu vă pot lăsa să intraţi!“.

Unii dintre primarii prezenţi au declarat că a fost vorba despre o întâlnire în care li s-a spus să se împrumute la Trezoreria Statului pentru a achita arieratele. La nivelul judeţului Mehedinţi, nu toate primăriile au datorii, de aceea şi părerile edililor-şefi sunt împărţite. „A fost o întâlnire cu reprezentanţii consiliului judeţean şi cu cei ai Finanţelor Publice. Ni s-a spus să ne împrumutăm la Trezoreria Statului pentru a plăti arieratele pe care le avem. Împrumutul urmează să se facă pentru o perioadă de cinci ani, numai că, în cazul meu, şi la fel mai sunt şi alţi colegi, nu este nevoie, pentru că primăria nu are datorii către bugetul de stat, deci pentru ce să mă împrumut dacă nu am datorii?!“, a declarat unul dintre primarii prezenţi la întrunire.

Potrivit Ordonanţei de Guvern nr. 3, din 30 ianuarie 2013, „autorităţile locale care înregistrează arierate la 31 ianuarie 2013 vor fi obligate să reducă volu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP: Geoană rămâne pe primul în intențiile de vot pentru prezidențiale, urmat de Ciolacu / Ce scor are Lasconi

HotNews acum o ora
Actualul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană se situează pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale, cu o cotă de 26,7%, fiind urmat de preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu – 17,8%, de liderul USR Elena Lascon

Coaliţia de guvernare se adună azi pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. Iese fum alb?

Mediafax acum 2 ore
După ce nu s-au înţeles asupra datei de organizare a celor două scrutinuri, liderii PSD şi PNL se reunesc joi să se pună de acord asupra calendarului electoral. Luni şi marţi, premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a avut consultări cu partide

Examenul de bacalaurwat continuă. Astăzi se dă proba la alegere a profilului și specializării(FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
. Emoțiile elevilor de liceu continuă. Astăzi, 4 iulie 2024, în calendarul examenului de bacalaureat este Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) (proba scrisă). Mâine, 5 iulie: 2024, se va susține examen la Limba și literatur

Rușii au atacat dezlănțuit. Doi oameni au murit în bombardamentele din ultimele ore în regiunea Zaporojie

Ziare.com acum 39 minute
Bombardamente ruse au făcut doi morţi în regiunea Zaporojie din Ucraina, a anunţat joi dimineaţa guvernatorul regional Ivan Fedorov, informează AFP. "Un bărbat şi o femeie au murit în urma unor bombardamente inamice", în timp ce un alt bărbat a fost

BAC 2024 | Subiecte dificile la fizică, informatică, chimie și biologie

Cancan acum 2 ore
Emoții mari pentru absolvenții de liceu! Elevii clasei a XII-a susțin, astăzi, a treia probă la BAC 2024. Cei care au fost la profil Real vor da nas în nas cu subiectele de la fizică, informatică, chimie, biologie, pe care trebuie să le rezolve în t

Veniturile Rusiei din vânzări de petrol și gaze au crescut cu aproape jumătate în 2024. Moscova invită Europa să mai cumpere

Ziare.com acum 59 minute
În ciuda sancțiunilor impuse de UE, vânzările de petrol şi gaze ale Rusiei au crescut în prima jumătate a anului. Încasările au crescut cu aproximativ 41% față de 2023, iar Rusia a asigurat Europa că este în continuare dispusă să vândă gaz prin Ucra

BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie

Cancan acum 2 ore
Elevii clasei a XII-a susțin, joi, cea de-a treia probă de la BAC 2024! Candidații care au urmat profilul Uman pot alege între materiile geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie. Aceștia au la dispoziție trei ore în care pot rezolva su

Fostul ministru Eduard Novak va participa la Jocurile Paralimpice pentru a şasea oară: Este o onoare şi o bucurie că pot să-mi reprezint din nou ţara- VIDEO

News.ro acum 2 ore
Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, a anunţat, miercuri seară, că a fost selectat să reprezinte România la probele de ciclism la Jocurile Paralimpice de la Paris. Va fi a şasea participare a sa la Olimpiadă. "Un anunţ pe care de-abia aştepta

„Generația de suflet” s-a întors acasă. Tricolorii au fost întâmpinați de sute de suporteri: „Să vă vedem aici, la ora asta, este totul pentru noi” VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Echipa națională de fotbal s-a întors acasă, noaptea trecută, după performanțele obținute la Campionatul European de Fotbal din Germania. „Mulțumim, Germania! Hai, Romania!”, este mesajul transmis pe pagina de Facebook „Echipa națională de fotbal a

Sticlele de plastic cu capac ataşat au devenit obligatorii, în România. Ce pățesc comercianții care vând stocuri vechi

Botosani News acum 2 ore
Sticlele din plastic de unică folosinţă pot fi introduse pe piaţă, începând din 3 iulie 2024, numai dacă au dopurile şi capacele ataşate, potrivit noilor reglementări europene, însă comercianţii ar trebui să obţină o derogare, susţin avocaţii. În ac

Vremea

București
acum

21°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

17°
joi

15°/22°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/32°
Constanta
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
sâm.

22°/26°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/25°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/33°
dum.

20°/35°