Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grindeanu candidează pentru un nou mandat la șefia PSD Timișoara. De ce vrea concurență “tare”

Publicat in Press Alert, joi 21 februarie 2013 ·

Deputatul Sorin Grindeanu, preşedintele PSD Timişoara, a anunţat astăzi că va intra în cursa pentru un nou mandat în fruntea organizaţiei municipale. Deranjat de faptul că în România ultimilor 23 de ani “în special la partidele aflate la guvernare, este la modă să nu existe competiţie pentru funcţiile de conducere”, Grindeanu a anunţat că vrea să schimbe cutuma şi a declarat că “am făcut apel la colegii mei să îşi depună candidatura penttu funcţii. Apelul meu era legat de faptul că îmi doresc ca în PSD Timişoara să existe competiţie internă pentru că asta duce la o competiţie sănătoasă. Competiţia internă e cea mai bună, iar cei care vor câştiga funcţiile vor fi şi mai responsabili astfel”. Deputatul a explicat şi că invitaţia sa este valablă şi pentru restul de funcţii, cum ar fi

trezorier, secretar sau vicepreşedinte. Iar toţi cei care doresc pot intra în competiţie cu condiţia să respecte citeriile impuse, adică să aibă experienţă, vechime în partid şi un CV care să îi recomande.

Deputatul Sorin Grindeanu, preşedintele PSD Timişoara, a anunţat astăzi că va intra în cursa pentru un nou mandat în fruntea organizaţiei municipale. Deranjat de faptul că în România ultimilor 23 de ani “în special la partidele aflate la guvernare, este la modă să nu existe competiţie pentru funcţiile de conducere”, Grindeanu a anunţat că vrea să schimbe cutuma şi a declarat că “am făcut apel la colegii mei să îşi depună candidatura penttu funcţii. Apelul meu era legat de faptul că îmi doresc ca în PSD Timişoara să existe competiţie internă pentru că asta duce la o competiţie sănătoasă. Competiţia internă e cea mai bună, iar cei care vor câştiga funcţiile vor fi şi mai responsabili astfel”. Deputatul a explicat şi că invitaţia sa este valablă şi pentru restul de funcţii, cum ar fi

trezorier, secretar sau vicepreşedinte. Iar toţi cei care doresc pot intra

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum o ora
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum 36 minute
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Programul „Rabla pentru sobe” începe în aprilie / Beneficiarii primesc 10.000 de lei, iar prioritate au cei din zonele montane

HotNews acum 6 ore
Ministrul Mediului a semnat marți ghidul de finanțare al programului „Rabla pentru sobe”, care va demara în luna aprilie prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu. Într-o primă fază, beneficiarii vor fi cei din locuințele montane, care v

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 3 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Putin este de acord să îl ajute pe Trump în discuțiile cu Iranul ce vizează programul său nuclear

G4Media acum 2 ore
Rusia a fost de acord să ajute administrația președintelui Donald Trump să comunice cu Iranul cu privire la chestiuni care includ programul nuclear al Republicii Islamice și sprijinul său pentru actorii regionali anti-americani, potrivit unor persoa

Procurorii investighează întâlnirile lui Potra la Moscova. Călin Georgescu, vizat în două dosare

Adevarul acum 30 minute
Noi detalii din ancheta care îi vizează pe Călin Georgescu şi mercenarii lui Horaţiu Potra au fost oferite marți de procurorul general, Alex Florenţa. Sunt analizate şi informaţiile privind vizitele pe care Potra le-ar fi făcut la Moscova.

Vremea

București
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

11°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°