Tim are cam treizeci şi cinci de ani. Nu e din Londra, e dintr-un „xyz-shire“. E un tip ambiţios. A învăţat din greu la şcoală, o şcoală publică. Acum este inginer, dar nu orice fel de inginer, el este „chartered engineer“, adică un soi de superinginer, parte a unei elite inginereşti în care nu intri cu una, cu două. Îţi trebuie o oarecare vechime în muncă, experienţă într-un anumit domeniu şi ceva studii postuniversitare. Fiind ambiţios şi un tip muncitor, Tim a ajuns „chartered“ cu dispensă de vîrstă. Firma la care lucrează este mulţumită de el şi l-a răsplătit regeşte: i-a permis să urmeze cursurile postuniversitare necesare, în timpul concediului de odihnă. Tim este inginer în domeniul îmbunătăţirilor funciare: irigaţii, terasări, desecări. A încercat să lucreze în Bulgaria, nu a ieşit nimic. A găsit ceva contracte prin Israel şi alte ţări ale Orientului Mijlociu. Tim este destul de neliniştit. Firma lui (americană, la origine) nu stă pe roze. Au probleme, vremurile-s grele, nu sînt mulţi clienţi pe piaţa globală. Anii agricoli slabi au făcut ca potenţialii beneficiari (fermieri mari, în general) să nu aibă fonduri pentru investiţii.
DE ACELASI AUTOR Românul, tocilarul clasei Indianul de oţel Mici (şi) confuzii (Tot despre) 15 ani de integrare europeană Îl întreb de ce nu încearcă, totuşi, în România. Îi spun că avem o sumedenie de oameni putred de bogaţi în agricultura naţională. Ei au nevoie de lucrări de îmbunătăţiri funciare. Îmi răspunde, oarecum standard, că s-a lămurit cum e cu autorităţile locale, că nu crede că poate derula vreo afacere la noi. Îi zic să le dea încolo de autorităţi locale, că eu vorbesc de multimilionari în euro, oameni cu zeci de mii de hectare în exploatare şi/sau proprietate care, în plus, pot beneficia de fonduri europene (îmi aduceam şi eu contribuţia la creşterea ratei de absorbţie, mă-nţelegi…). Mi-a răspuns sec: în ni
