Ministrul delegat pentru IMM şi Turism, Maria Grapini (foto), a anulat luni participarea României la târgul de turism de la Munchen, care a început miercuri, iar hotelierii şi agenţii care au plătit deja biletele de avion şi camerele la hotel acuză ministerul pentru pierderile suferite.
„În urmă cu numai câteva ore am aflat cu uimire că România nu va fi prezentă la târgul de turism de la Munchen, eveniment care face parte din lista târgurilor aprobate şi anunţate de către ministerul pe care îl coordonaţi, aşa cum am fost informaţi anterior, chiar de către minister", se arată într-o scrisoare trimisă miercuri de către ANAT ministrului Maria Grapini. Aceasta a decis luni să anuleze prezenţa României la târgul de turism de la Munchen, după ce evenimentul a fost inclus anterior pe lista târgurilor agreate de ministerul pentru IMM şi Turism. Astfel, cea mai mare parte a firmelor care urmau să fie prezente la eveniment şi să îşi prezinte ofertele în standul României, fãră să plătească taxa de participare la târg, au fost nevoite să renunţe. Având în vedere că unii turoperatopri aveau deja întâlniri importante stabilite cu multă vreme înainte, au fost nevoiţi cu o zi înainte de începerea evenimentului să achiziţioneze la preţuri ridicate un spaţiu de discuţii.
Contactată de Mediafax, Maria Grapini a declarat că târgurile şi orice eveniment finanţat sau cofinanţat de la buget se realizează doar dacă există eficienţă demonstrată a ediţiei anterioare şi dacă este solicitată de un număr important de firme. „În cazul târgului internaţional F.R.E.E de la Munchen, direcţia de specialitate nu a putut fundamenta eficienţa participării la ediţia 2012", a spus ministrul.
Ministrul delegat pentru IMM şi Turism, Maria Grapini (foto), a anulat luni participarea României la târgul de turism de la Munchen, care a început miercuri, iar hotelierii şi agenţii care au plătit