Preşedintele Parlamentului European (PE) Martin Schulz i-a avertizat joi pe italieni în legătură cu o revenire a lui Silvio Berlusconi la putere, apreciind că acesta a scăpat Italia de sub control când se afla la putere, relatează AFP.
"Silvio Berlusconi a scăpat de sub control Italia cu acţiunea sa guvernamentală iresponsabilă şi escapadele personale", a declarat social-democratul german pentru cotidianul de mare tiraj Bild, înainte de scrutinul legislativ italian de duminică şi luni.
"Sunt multe în joc în urma alegerilor viitoare. Este vorba mai ales despre a nu sabota încrederea pe care ţara a câştigat-o cu (premierul în exerciţiu) Mario Monti", a adăugat Schultz, care a fost insultat în urmă cu doi ani de către Berlusconi.
"Am mare încredere în alegătorii şi alegătoarele din Italia că vor face o alegere bună pentru ţara lor", a subliniat el, potrivit unor declaraţii transmise într-un comunicat de Bild, dar care nu au fost publicate integral în ediţia de joi.
Întrebată în numeroase rânduri de către jurnalişti în acest sens, cancelarul german Angela Merkel şi membrii Guvernului s-au abţinut să ia partea vreunui partid la alegerile italiene, al căror rezultat este incert, mulţumindu-se să laude bilanţul Guvernului Monti.
Potrivit ultimelor sondaje disponibile, coaliţia de centru-stânga condusă de către Pier Luigi Bersani beneficiază de un avans de numai 2,5 până la 4,5 puncte faţă de dreapta lui Silvio Berlusconi.
În iulie 2003, pe când era deputat european, Martin Schulz a fost insultat de către Berlusconi. Acesta, la vremea respectivă premier, l-a invitat să joace "rolul unui Kapo" într-un film despre nazişti.
Aceste afirmaţii au fost făcute în Parlamentul European şi au produs o emoţie puternică în Germania.
Preşedintele Parlamentului European (PE) Martin Schulz i-a avertizat joi pe italieni în legătură cu o r