Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 100 de locuitori din Apahida şi-au făcut acte de identitate noi

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 21 februarie 2013 ·

O echipă a Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor (DJEP) Cluj s-a deplasat miercuri, 20 februarie, în localitatea Apahida de unde a preluat 103 cereri de întocmire a cărţilor de identitate.

Din cele 103 cereri, 11 documente au fost depuse pentru tineri care au împlinit vârsta de 14 ani, 66 ce cereri au venit din partea unor persoane care au solicitat schimbarea domiciliului sau au avut actele expirare, 11 persoane au cerut preschimbarea buletinului vechi de identitate din cauza deteriorarii iar 15 persoane au depus cereri pentru acte de identitate noi, din alte motive.

Potrivit legii, cetăţenii sunt obligaţi să se prezinte, în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani sau înainte cu cel puţin 15 zile de la expirarea valabilităţii actului de identitate deţinut, la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor la care sunt arondaţi pentru a solicita eliberarea cărţii de identitate, respectiv intrarea în legalitate.

Nerespectarea acestor prevederi atrage răspunderea contravenţională, respectiv sancţionarea cu amendă cuprinsă între 40 şi 80 lei, fără a exista posibilitatea achitării în 48 de ore, a jumătate din minimul sumei prevăzute.

O echipă a Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor (DJEP) Cluj s-a deplasat miercuri, 20 februarie, în localitatea Apahida de unde a preluat 103 cereri de întocmire a cărţilor de identitate.

Din cele 103 cereri, 11 documente au fost depuse pentru tineri care au împlinit vârsta de 14 ani, 66 ce cereri au venit din partea unor persoane care au solicitat schimbarea domiciliului sau au avut actele expirare, 11 persoane au cerut preschimbarea buletinului vechi de identitate din cauza deteriorarii iar 15 persoane au depus cereri pentru acte de identitate noi, din alte motive.

Potrivit legii, cetăţenii sunt obligaţi să se prezinte, în termen de 15 zile de l

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 2 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Negocieri pentru formarea Guvernului: Noul Executiv ar urma să aibă maximum 16 ministere. Numărul secretarilor de stat, redus substanţial - SURSE

News.ro acum 57 minute
Negocierile pentru formarea Guvernului au continuat, miercuri, la Palatul Parlamentului, între echipele PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, potrivit unor surse politice, o decizie care s-a luat vizând numărul maxim de 16 ministere în noul

Siria: Mormântul tatălui lui Bashar al-Assad, incendiat de rebeli

Mediafax acum o ora
Situat într-un mausoleu din regiunea Latakia, mormântul lui Hafez al-Assad, care a condus Siria neîntrerupt timp de trei decenii, până la moartea sa în 2000, a fost incendiat de luptători rebeli, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omul

Clotilde Armand: Aşa "funcţionează Justiţia" lui Ciolacu. Eliminând din competiţie electorală adversarii politici / Un dosar atât de caraghios încât a fost nevoie de 4 procurori să fie schimbaţi până când PSD a găsit unul care să execute ordinele

News.ro acum 30 minute
Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, transmite miercuri, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins recursul făcut după ce a fost declarată incompatibilă, că aşa "funcţionează Justiţia" lui Ciolacu, eliminâ

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Rusia le cere cetăţenilor săi să evite călătoriile în Occident

News.ro acum o ora
Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale, încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în Statele Unite, Canada şi majoritatea ţărilor din UE, deoarece riscă să fie „vânaţi” de autorităţile americane, re

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Clotilde Armand, după decizia privind procesul cu ANI: Voi merge mai departe şi voi ataca decizia la instanţele europene

Mediafax acum o ora
„Justiţia lui Ciolacu funcţionează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Aşa <funcţionează Justiţia> l

Prosumatorii nu mai sunt obligați să-și monteze baterii de stocare

HotNews acum 3 ore
Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri abrogarea unui articol de lege care-i obliga pe toți prosumatorii, atât pe cei cei existenți, cât și pe cei viitori, să-și monteze baterii de stocare a energiei produse. Aceeași lege prevede prelungirea

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°