Don Giovanni de W. A. Mozart, lucrare situată pe locul 10 în topul celor mai cântate opere din lume, a avut premiera duminică, 17 februarie (18.30) la Opera Naţională Bucureşti, eveniment extraordinar care s-a bucurat de aprecierea unanimă a publicului.
De Dragobete, în data de 24 februarie, de la ora 18.30, iubitorii genului liric au ocazia să se bucure de o nouă reprezentaţie a acestei opere, cu participarea în premieră a unei alte distribuţii.
Don Juan, unul dintre cele mai carismatice personaje din toate timpurile, mereu asociat aventurilor amoroase, va fi interpretat de baritonul Eugen Secobeanu, câştigător al Premiului I în cadrul Concursului Internaţional de Canto L' Opera Rinata din Torino (Italia, 2007).
Astfel, sub bagheta dirijorului Vlad Conta, artiştii Operei Naţionale Bucureşti (ONB) vor interpreta o operă la fel de atrăgatoare ca şi personajul său principal: „Opera lui Mozart rămâne inegalabilă, proaspătă la fiecare montare, de parcă neobositul Don Juan însuşi ar fi inoculat-o cu energia sa. O operă despre seducţie, despre relaţia dintre etic şi estetic, despre forţa dorinţei şi a frumuseţii”, este de părere Vlad Conta.
Vlad Conta, dirijor al ONB din anul 2001, are, în afara succesului naţional, o carieră internaţională impresionantă: director muzical la Regina Symphony Orchestra (Canada), prim-dirijor invitat la Teatro Regio di Torino (Italia), şef de orchestră la Teatrul Municipal din Biel-Bienne (Elveţia), maestru corepetitor la Opera din Monte Carlo şi la Grand Théâtre din Geneva etc.
Noua producţie ONB este montată în regia Andei Tabacaru Hogea, care, de-a lungul carierei, a colaborat cu diferite teatre lirice din ţară şi a montat mai multe spectacole de operă, dintre care amintim La Traviata şi Simon Boccanegra de Giuseppe Verdi, L'Elisir d'amore şi Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti, Cosi fan tutte de