Într-un editorial rostit de la microfonul Europei libere la data de 11 noiembrie 1984, directorul de atunci al Departamentului românesc, istoricul Vlad Georgescu, făcea referiri la o cuvântare din 19 februarie 1981 a lui Nicolae Ceauşescu, cuvântare în care şeful comuniştilor români chema la iniţierea unor eforturi internaţionale comune în lupta antiteroristă.
Cu inteligenţa-i binecunoscută, Vlad Georgescu releva şiretenia Dictatorului care, în buna tradiţie comunistă, limita terorismul la mişcările neofasciste, încercând astfel să scoată basma curată terorismul agreat de regimul de la Bucureşti, mai exact cel practicat de palestinienii lui Arafat, teroriştii lui Gaddafi sau teroriştii basci ori irlandezi.
Cu toate că mai departe se menţionau în editorial acţiunile cu caracter terorist cărora le-au căzut victimă în cursul anului 1981 însuşi Serviciul românesc al Europei libere, unii dintre proeminenţii lui angajaţi (Emil Georgescu) sau (pe atunci) colaboratori (Şerban Orescu, Virgil Tănase, Nicolae Penescu), totul culminând cu moartea mai mult decât suspectă a directorului Noel Bernard (23 decembrie 1981), Vlad Georgescu nu insista asupra faptului că respectivul discurs al lui Nicolae Ceauşescu venea doar cu două zile înainte de încercarea în aer a Europei libere. Simple coincidenţe? Comuniştii români nu aveau gustul acestora.
La momentul scrierii şi difuzării comentariului lui Vlad Georgescu, atentatul petrecut în seara de 21 februarie 1981 era încă neatribuit. Cercetarea asiduă a arhivelor serviciilor secrete maghiare şi româneşti (atât cât a fost ea posibilă) le-a permis unor cercetători precum Nestor Ratesh (în 1981 corespondent la Washington, iar, mai apoi, el însuşi director al Serviciului românesc) sau Richard Cummings (pe atunci şef al Serviciului de securitate al postului) să afirme, fără putinţă de tăgadă, că încercarea eşuată de la Europa
