Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O bancă din România, condamnată pentru hărţuire. Angajaţii instituţiei au terorizat un copil de 9 ani

Publicat in Antena 3, joi 21 februarie 2013 ·

Angajaţii unei bănci din Dej au terorizat o fetiţă de 9 ani pentru ratele părinţilor săi, spunându-i copilului că va rămâne fără casă, dacă familia sa nu achită datoriile la timp.

Familia nu s-a lăsat intimidată şi a dat banca în judecată, pentru telefoanele insistente şi abordarea agresivă. Oamenii au câştigat procesul, iar acum banca trebuie să le plătească despăgubiri.

Sucursala din Dej a băncii respective este obligată să achite 4.500 de euro despăgubiri, pentru că a terorizat psihic fetiţa de 9 ani.

Întreaga poveste a pornit în 2010, când Maria Meşter a luat un credit de 2.100 de lei de la bancă. Femeia şi-a plătit în fiecare lună ratele la bancă, dar cu toate acestea a fost stresată cu sute de telefoane de funcţionarii băncii.

Pentru că femeia nu le-a mai răspuns pe telefonul mobil, aceştia au început să sune pe telefonul fix, de circa 50 de ori într-o lună. "Am avut o singură întârziere la plata împrumutului, fiind vorba de rata achitată în luna ianuarie 2010. Au continuat să mă contacteze pe telefonul fix la care răspundea fiica minoră, faţă de care angajaţii băncii aveau o atitudine violentă şi agresivă, subliniind că am datorii financiare importante, iar în caz de neplată se va proceda la evacuarea din locuinţă a familiei", a povestit Maria Meşter.

Teodora, fetiţa femeii, a fost supusă unei expertize, iar medicii au stabilit că a fost traumatizată psihic în urma telefoanelor în care i se spunea că "familia ei putea să doarmă în stradă". "A reieşit că reacţia anxioasă a fost generată de o situaţie existenţială cu care a fost confruntată - telefoane insistente primite", se arată în expertiza medicilor prezentă la dosar.

Femeia nu s-a lăsat intimidată şi a dat în judecată banca, iar Judecătoria Dej i-a dat dreptate, obligând banca să achite 25.000 de euro despăgubiri, pentru că au traumatiz

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea: „Mă așteptam să pierd, dar nu la o diferență atât de mare”

HotNews acum 57 minute
Gabriela Firea transmite că nu are nimic de reproșat altcuiva, decât ei, pentru pierderea alegerilor pentru Primăria București, dar se aștepta să piardă din cauza numărului mare de candidați de centru-stânga și a „campaniei dure, intense, fără prece

Consilier local, mort la scurt timp după alegeri. „S-a plâns colegilor că-l doare capul, dar nu și-a permis o pauză în timpul campaniei”

Ziare.com acum o ora
Un consilier local din Călan, județul Hunedoara a murit în urma unui atac de cord a doua zi după alegeri. Mircea Tat, în vârstă de 40 de ani era consilier local al PSD în orașul Călan, din Hunedoara, potrivit adevarul.ro. Apropiații său sunt de păre

România continuă să ofere sprijin umanitar Ucrainei, în colaborare cu partenerii europeni

Mediafax acum 58 minute
Decizia a fost luată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, convocat de prim-ministrul Marcel Ciolacu, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, având în vedere necesitatea menţinerii unui răspuns adecvat în ceea ce prive

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 1.374.478 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de un funcţionar public cu statut special la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad /Medic, în incompatibilitate

News.ro acum 2 ore
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 4 persoane. În cazul lui Popovici Cosmin Ovidiu Florian, funcţionar public cu statut special în cadru

Județele care intră sub cod galben de furtună și caniculă. Cum e vremea la București

Ziare.com acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a avertizat că miercuri, 12 iunie, 21 de județe au avertizare de cod galben pentru instabilitate atmosferică. Sudul țării rămâne în caniculă, cu atentionare de cod galben pentru disconfort termic. Codul

Cătălin Drulă cere demiterea imediată a lui Toni Greblă din fruntea AEP: „Frauda electorală nu trebuie tolerată”

HotNews acum o ora
Președintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, îl acuză pe președintele Autorității Electorale Permanent, Toni Greblă” că a acționat ca „o marionetă PSD-PNL” și, sub conducerea sa, s-au desfășurat „cele mai mari fraude din istoria recentă”, motiv pe

INS: Investiţiile nete realizate în economia naţională, în trimestrul I 2024, au crescut cu 6,7%, la 34,647 miliarde lei, faţă de trimestrul I 2023

News.ro acum 2 ore
În trimestrul I 2024, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 34,647 miliarde lei, în creştere cu 6,7%, comparativ cu trimestrul I 2023, anunţă miercuri Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În trimestrul I 2024 investiţiile

Cod galben de instabilitate atmosferică în Banat

Press Alert acum 2 ore
România e împărțită între vijelii și caniculă. Meteorologii au emis, miercuri, două alerte Cod galben, una de ploi și furtuni, alta de caniculă și disconfort termic ridicat. Începând de miercuri, ora 14.00, până joi, ora 6.00, în Oltenia, sudul și e

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

23°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°