Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi în Moldova și în lume

Publicat in Radio Europa Libera, vineri 22 februarie 2013 ·

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

După o zi tumultoasă cum a fost cea de ieri in declaratii politice şi dezbateri furtunoase în Parlament, şi ele urmate de declaraţii şi acuze, ziua de azi nu pare sa fie mai liniştită. La ora 10, o nouă şedinţă a Parlamentului. Reamintim că joi, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a cerut demisia premierului Vlad Filat şi a promis că imediat după ce acesta va demisiona, va demisiona si el şi astfel ar putea sa fie „resetata” Alianţa pentru Integrare Europeana din care fac parte si partidul premierului si partidul speakerului si partidul liberal.

Si pentru ca lumea politică din Moldova este „în fierbere” şi pentru că vin apeluri repetate pentru continuarea refeormelor democratice şi depăşirea crizei de la Bruxelles si din alte capitale europene, Uniunea Scriitorilor din Moldova a decis să îşi spună şi ea părerea şi organizează la prinz o conferinţă de presă cu titlul „Poziţia Uniunii Scriitorilor din Moldova privind situatia social-politică din Moldova”.

Pe plan international, miniştrii apărării din ţările Alianţei Nord Atlantice se întilnesc pentru a doua zi astazi la Bruxelles, după ce ieri, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, spusese, înantea reuniunii, că se va discuta despre componenţa şi mărimea misiunii NATO din Afganistan după retragerea forţelor combatante la sfîrşitul anului viitor, despre parteneriatul NATO cu Ucraina şi despre reducerile bugetare anunţate de unele din ţările membre.

„In opinia mea, dacă vor continua reducerile în sfera apărării acest lucru va avea un impact negative asupra posibilităţilor noastre de a asigura o apărare eficientă şi protecţia popoarelor noastre. Astfel încit apelul meu către guverne este acesta: întii opriţi reducerile. Apoi, folosiţi mai eficient resursele pe care le aveţi, printr-o cooperare mai mare m

Articolul in Radio Europa Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 2 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum o ora
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 2 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 3 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 55 minute
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Ursula von der Leyen: Uniunea Europeană are nevoie de 500 de miliarde de euro pentru a se apăra

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a estimat joi în timpul summitului european că blocul comunitar va avea nevoie în următorul deceniu de circa 500 de miliarde de euro pentru industria de apărare, transmite agenţia EFE, conform Ager

Președintele Bulgariei se retrage de la summitul NATO. Care este motivul

Adevarul acum 2 ore
Rumen Radev, președintele Bulgariei, a anunțat că nu va participa la summitul NATO programat să aibă loc la Washington între 9 și 11 iulie, potrivit unui comunicat emis joi, 27 iunie 2024, de biroul său de presă, citat de agenția DPA.

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

23°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°