Sediul filialei Argeş a Partidului Conservator a fost spart, iar hoţii au furat două televizoare LCD, unul din biroul parlamentar al preşedintelui PC, Daniel Constantin, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Incidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, când au fost furate două televizoare LCD - unul din secretariatul sediului filialei, iar celălalt din biroul parlamentar al preşedintelui Partidului Conservator, Daniel Constantin.
Poliţia Argeş a declanşat o anchetă în acest caz.
"Am fost sesizaţi că au fost sustrase mai multe bunuri din sediul unui partid politic din Piteşti, iar în acest moment la faţa locului sunt poliţiştii care încearcă să identifice autorii şi să stabilească prejudiciul", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, agent Mădălina Bălănescu.
În cursul zilei de miercuri, reprezentanţii PC Argeş au mai reclamat furtul a trei telefoane mobile din secretariat.
Sediul organizaţiei Argeş a Partidului Conservator este situat în Piteşti, lângă Muzeul Judeţean.
Sediul filialei Argeş a Partidului Conservator a fost spart, iar hoţii au furat două televizoare LCD, unul din biroul parlamentar al preşedintelui PC, Daniel Constantin, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Incidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, când au fost furate două televizoare LCD - unul din secretariatul sediului filialei, iar celălalt din biroul parlamentar al preşedintelui Partidului Conservator, Daniel Constantin.
Poliţia Argeş a declanşat o anchetă în acest caz.
"Am fost sesizaţi că au fost sustrase mai multe bunuri din sediul unui partid politic din Piteşti, iar în acest moment la faţa locului sunt poliţiştii care încearcă să identifice autorii şi să stabilească prejudiciul", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, agent Mădălina Bălănescu.
În cursul zilei de