Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greşelile lui Becali

Publicat in Ziar Dambovita, vineri 22 februarie 2013 ·

Anul 2013 nu este unul prea favorabil politicianului şi afaceristului Gigi Becali. Ghinioanele, în afaceri şi politică, s-au ţinut scai de Becali. Pe 11 februarie, a fost condamnat definitiv la trei ani închisoare cu suspendare pentru sechestrarea celor care i-au furat limuzina, pedepse similare fiind dispuse şi în cazul gărzilor sale de corp. In plus, pe o perioadă de opt ani, Becali va trebui să respecte mai multe obligaţii ce îi vor fi impuse de serviciul de probaţiune din zona domiciliului său. In urma acestui scandal, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost prompt: Becali va activa în continuare ca parlamentar independent. După anunţarea sentinţei, parlamentarul Becali, în aceeaşi zi, a făcut o serie de declaraţii referitoare la destinul său de politician: “Am făcut o mare greşeală că m-am retras din mandatul de europarlamentar, (…) am zis că vreau să lupt pentru ţara mea. Am ieşit, iar de acum încolo vreau să lupt pentru familia mea. Nu mi-am dat seama, am fost un idealist şi am greşit. Îmi pare rău că m-am retras din mandatul de europar-lamentar. Acum, am pus nişte avocaţi să se intereseze dacă pot să îmi reiau mandatul, pentru că demisia eu nu mi-am dat-o de acolo”. Desigur, ca mulţi alţi politicieni, pentru eşecurile suferite în viaţa publică, nu a uitat să dea vina pe Traian Băsescu: “Omul e tare, are putere. Nu am ştiut că are o aşa mare putere asupra omului puternic. Dacă a putut să facă asta, bravo lui. Dar să ştie un lucru, noi nu răspundem doar pe lumea asta, ci şi pe ailaltă”. Dar, pentru a clarifica propria sa situaţie politică, Becali a mai dat o declaraţie: “Eu am demisionat şi voi demisiona din PNL, ca membru PNL. Rămân membru afiliat al grupului politic pentru care am luptat în campania electorală, grupul politic PNL-USL. Rămân fidel grupului politic USL. (…)”.

Cioflingarii

Cu toate acestea, Gigi Becali nu se dezice la nivel de limba

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

46 de angajaţi ai Regiei de Transport Public Braşov, vizaţi într-un dosar de furt / Zeci de percheziţii au loc la sediul RATBv

G4Media acum 36 minute
Procurorii şi poliţiştii braşoveni fac, miercuri, zeci de percheziţii într-un dosar în care sunt vizaţi angajaţi ai Regiei de Transport Public Braşov (RATBv) suspectaţi de furt. Descinderile au loc la domiciliile unora dintre salariaţii Regiei, dar

MAE Atenționare de călătorie pentru Bulgaria. Timp mare de așteptare la trecerea pe Podul Dunărea Ruse-Giurgiu

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care intenționează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze acest teritoriu către Grecia sau Turcia că miercuri, 30 aprilie 2025, în intervalul orar 08:00-17:00, autoritățile bulgare vor

„Anul Nou care n-a fost”, cel mai premiat film la Gala Gopo ediția 2025

G4Media acum 2 ore
Filmul „Anul Nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureşanu, a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj, la cea de a XIX-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, care s-a desfăşurat, marţi seara, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din

Casieriile Modern Calor, închise în minivacanța de 1 mai

Botosani News acum 35 minute
S.C. Modern Calor S.A. Botoșani aduce la cunoștința clienților săi faptul că, în perioada 1–2 mai 2025, toate casieriile societății vor fi închise, cu ocazia sărbătorilor legale. De asemenea, Biroul Relații cu Publicul din Str. Vârnav (lângă Școala

Călin Georgescu contestă în instanță prelungirea controlului judiciar

Adevarul acum 36 minute
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, s-a prezentat miercuri la Judecătoria Sectorului 1, unde a cerut anularea prelungirii controlului judiciar impus de procurori în dosarul în care este cercetat pentru șase infracțiuni grave.

Sezonul cultural 2025-2026 a fost deschis oficial la Castelul Bánffy din Răscruci

NapocaNews acum 35 minute
Consiliul Județean Cluj a organizat marți, 29 aprilie 2025, la Castelul Bánffy din localitatea Răscruci, un eveniment ce a marcat deschiderea sezonului cultural 2025-2026. Activitățile desfășurate cu acest prilej au adus în prim-plan pictura românea

Cele cinci lucruri esențiale de care ai nevoie pentru a trece cu bine peste o pană de curent

HotNews acum 3 ore
S-a întrerupt curentul și nimic nu funcționează, cum a fost cazul Spaniei și Portugaliei zilele trecute. Ce mă fac? Aceasta a fost întrebarea cu care s-au confruntat luni milioane de oameni din Spania și Portugalia, în timpul celei mai grave pene de

Sara, soția premierului israelian Benjamin NETANYAHU, surprinsă la microfon: „Mai puțin de 24 de ostatici sunt în viață în Gaza”

Gandul acum 39 minute
Într-un moment care a stârnit imediat controverse, Sara Netanyahu, soția premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fost surprinsă la microfon sugerând că „mai puțin” de 24 de ostatici ar mai fi în viață în Fâșia Gaza. Remarca, rostită în timp ce s

Incendiu la un hotel din India: Cel puțin 14 decese printre care și copii

Mediafax acum o ora
Două persoane au fost, de asemenea, grav rănite în incendiul care a izbucnit marți noaptea la Hotelul Rituraj din orașul Kolkata. Incendiul este acum sub control, dar autoritățile spun că încă desfășoară operațiunile de salvare. Poliția a înființat

Curtea de Apel Ploieşti judecă azi alte cereri de desființare a deciziei CCR privind anularea alegerilor prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Complete de judecată din cadrul Curţii de Apel Ploieşti sunt aşteptate să judece, miercuri, alte două dosare în s-a solicitat suspendarea şi anularea hotărârea din decembrie 2024 a Curții Constituţionale a României (CCR), prin care alegerile prezide

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/23°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/24°
joi

13°/23°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

15°
mie.

4°/19°
joi

11°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

7°/22°
joi

11°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
mie.

7°/24°
joi

12°/24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°