Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO | Dragostea și înțelegerea, secretele unor căsnicii de peste jumătate de secol

Publicat in Gorj Domino, vineri 22 februarie 2013 ·

83 de cupluri din municipiul Târgu-Jiu şi-au sărbătorit, joi, nunta de aur. Un sobor de preoţi a oficiat o slujbă specială, iar naşi au fost primarul Florin Cârciumaru şi soţia acestuia, cumnat de mână fiind fostul viceprimar Ioan Roman-Bărbuţi.

La Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Târgu-Jiu, ieri, peste 80 de cupluri din municipiu au sărbătorit „Nunta de Aur”, fiind premiate de Primăria Târgu-Jiu cu 500 lei şi o diplomă. Reînnoirea jurămintelor vârstnicilor cu peste 50 de ani de căsătorie s-a făcut în prezenţa edilului Florin Cârciumaru şi a soţiei sale, naşii cuplurilor. „Domnilor li s-a prins o floare la rever, doamnele au primit flori. A devenit deja tradiţie această sărbătoare, trebuia să îi sărbătorim pe vârstnici pe 24 februarie, dar cade duminica. În anul 2004 s-au acordat diplome şi premii pentru un număr de 114 cupluri, în anul 2005 pentru 140 de cupluri, în anul 2006-74 de cupluri, în anul 2007 pentru 76 de cupluri, în anul 2008 pentru 77 de cupluri, în 2009 pentru 71 de cupluri, în anul 2010 pentru 93 de cupluri, în anul 2011 pentru 64 de cupluri, iar 2012 pentru 50 de cupluri. Le dorim multă sănătate şi să ne revedem şi la anul”, a spus Teodora Ciobanu, directorul Direcţiei Sociale din cadrul Primăriei Târgu-Jiu.

Nași la peste o mie de perechi de vârstnici

Cuplurile au participat la o slujbă de resfinţire a căsătoriei, iar nași au fost, ca în fiecare an, Florin Cârciumaru și soția sa. „În calitate de naș, sunt fericit că am reușit să aducem bucurie în viața acestor peste 80 de cupluri. Este al 13-lea an de când oficiem acest eveniment. Am năşit în aceşti ani peste 1.000 de perechi de pensionari, oameni în vârstă, pe care îi respect şi îi admir pentru că au reuşit să fie împreună, căsătoriţi, atâta vreme. Sunt un adevărat exemplu de urmat pentru tinerii din ziua de azi. Manifestarea este un gest

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 55 minute
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 7 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°