Etapa de început (1949-1953)

Procesul de colectivizare a început violent în martie 1949, cu decretul 84/2 martie 1949, prin care se expropriau proprietățile mai mari de 50 ha. Decretul a intrat efectiv în vigoare chiar din noaptea următoare, fiind aplicat pe loc. Proprietarii au fost luați noaptea din casele lor și li s-a fixat, ilegal, domiciliu forțat în diverse localități. Proprietățile au fost confiscate în întregime, cu tot cu animale, mașini agricole și clădiri. Multe dintre cele câteva mii de foste locuințe ale proprietarilor au fost transformate în sedii de GAS-uri, GAC-uri, posturi de poliție. Propaganda vremii a prezentat pe cei expropriați ca fiind „moșieri”, dar în realitate în multe cazuri era vorba de ferme mecanizate și modernizate.

În zilele imediat următoare, plenara CC al PMR a hotărât „transformarea socialistă a agriculturii”. Agricultorii au fost împărțiți în cinci categorii: țăranii fără pământ, țăranii săraci, țăranii mijlocași, țăranii înstăriți (etichetați drept chiaburi) și moșieri.

Cum prima interacţiune a funcţionarilor partidului cu ţărănimea, cu ocazia colectării cotelor, nu i-a pus pe primii într-o lumină favorabilă în ochii celor din urmă, în multe locuri inclusiv ţăranii săraci s-au solidarizat cu aşa-numiţii „chiaburi”, sprijinindu-i pe aceştia. Astfel, începutul colectivizării s-a caracterizat prin numeroase ezitări, uneori ţăranii înstăriţi fiind lăsaţi cu o mică proprietate, dar în unele cazuri chiar şi ţăranii mijlocaşi fiind deposedaţi de întregul avut. În unele momente, represiunea a fost deosebit de dură, dar alteori autorităţile au dat înapoi.

Disensiuni au apărut în această perioadă chiar în sânul PMR. Grupul Anei Pauker a fost îndepărtat de la conducerea partidului și a secției agrare a CC, aceştia fiind etichetaţi ca „deviaţionişti de dreapta” şi fiind făcuţi respon