Un studiu recent al brokerului de asigurări de sănătate MediHelp indică faptul că, deşi românii se plâng deseori de calitatea proastă a serviciilor medicale, aceştia raportează foarte rar cazurile de malpraxis.
Între 2006-2011, Comisia de Disciplină a Consiliului Medicilor din România a avut de analizat 725 de cazuri în care 916 doctori au fost acuzaţi de malpraxis; dintre aceştia, doar 198 au fost sancţionaţi. Numărul doctorilor reclamaţi la Consiliul Medicilor din România a crescut de la 112 în 2006 la 187 în 2011. Dintre aceştia, numai 11 au primit interdicţie de a practica medicina. Aceste cifre nu indică însă în nici un fel numărul cazurilor care nu au fost raportate, ce ar putea ajunge la ordinul zecilor de mii.
În acelaşi timp, în Marea Britanie, una dintre cele mai dezvoltate ţări din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte sistemul de sănătate, peste 8,500 de medici au fost raportaţi pentru erori medicale. Aceasta demonstrează că românii nu au încă o educaţie corectă în ceea ce priveşte drepturile pacienţilor şi trebuie să îşi creeze obiceiul de a cere ceea ce li se cuvine într-un sistem medical defectuos. Românii nu denunţă şi nu fac plângeri.
Numărul mai mare de erori medicale înregistrate în Marea Britanie comparativ cu România demonstrează că locuitorii din Europa de Vest sunt mai educaţi în legătură cu drepturile lor medicale şi de asemenea, că au la dispoziţie mecanismele legale pentru a se apăra. Pe de altă parte, românii încă nu au un sistem legal bine dezvoltat care să îi ajute să îşi revendice drepturile cu uşurinţă.