Cu cât oamenii se apropie de vârsta maturităţii, aceştia încep să observe că memoria şi claritatea amintirilor nu mai sunt ca în tinereţe. Subit, uită unde au pus cheile, cu doar câteva minute în urmă, sau reţin cu greu numele persoanelor pe care tocmai le-au cunoscut.
Chiar dacă, aparent, sunt inocente, aceste probleme ale concentrării şi ale memoriei pot să aibă un impact major asupra vieţii profesionale, sociale şi personale.
Se întâmplă tuturor, dar chiar este ceva inevitabil?
Neurologii susţin că pot să fie făcute foarte multe lucruri pentru ca memoria să devină puternică. Creierul are nevoie de exerciţii constante, aşa cum un muşchi are nevoie de antrenament, potrivit site-ului howlifeworks.com
Respectivele exerciţii pentru creier vor îmbunătăţi funcţiile cognitive. Gândirea este, în mod esenţial, un proces prin care se realizează conexiuni între neuroni, la nivelul creierului. Pentru că aceste conexiuni implică efort mental şi practică, oamenii de ştiinţă cred că inteligenţa se poate extinde, în funcţie de efortul mental depus.
O companie din San Francisco a dezvoltat primul program de „antrenament pentru creier”, conceput special pentru a-i ajuta pe oameni să îşi valorifice inteligenţa şi să îşi redobândească mintea ageră din tinereţe.
Denumit „Lumosity”, programul a fost gândit de câţiva experţi în neurologie şi psihologie cognitivă de la Universitatea din Stanford.
„Lumosity” este mai mult decât o platformă online prin intermediul căreia îţi poţi exersa aptitudinile mentale. Exerciţiile au fost integrate într-un program pe internet, care îi ajută pe utilizatori să îşi îmbunătăţească sistematic memoria şi atenţia.
Programul ţine cont de progresul pe care un utilizator îl înregistrează şi îi pune acestuia la dispoziţie date despre performanţele sale. Cel mai important aspect este acela că jocurile şi testele la