Forţele ruse aerospaţiale de apărare vor dezvolta o serie de măsuri în vederea protejării ţării de meteoriţi şi alte obiecte spaţiale priculoase, a anunţat miercuri comandantul districtului militar de vest, general-maiorul Igor Makuşev, relatează RIA Novosti în pagina electronică, potrivit Mediafax.
"Forţele aerospaţiale de apărare au primit ordinul să se ocupe de această problemă şi să prezinte un plan de protejare a Rusiei de aceşti «călători spaţiali»", a declarat Makuşev. Anunţ a fost făcut după câteva zile de la pătrunderea în atmosferă a unui meteorit, nedetectat cu mijloacele de monitorizare spaţiale existente, care a explodat, vineri, în regiunea Ural, avariind mii de clădiri din zona oraşului Celiabinsk şi rănind aproximativ 1.200 de persoane. Potrivit Ministerului Sănătăţii, 52 de persoane au fost spitalizate.
NASA apreciază că meteoritul a avut un diametru de aproximativ 15 metri, la momentul în care a pătruns în atmosferă, cu o viteză mai mare decât viteza sunetului, după care a explodat.
"Niciunul dintre sistemele existente, ruse sau americane, nu a detectat acest obiect înainte să intre în atmosferă", a declarat miercuri Boris Şustov, directorul Institutului de Astronomie din cadrul Academiei ruse de Ştiinţe. El a apreciat că a fost imposibil ca meteoritul să fie observat, având în vedere că venea din direcţia Soarelui şi în contextul în care radarele erau setate să detecteze obiecte aflate în zbor la o anumită viteză, prestabilită.
Potrivit lui Şustov, cercetătorii ruşi estimează energia eliberată în momentul eploziei la mai puţin de echivalentul a 500 de kilotone.
El a mai spus că astronomii au descoperit şi catalogat doar două procente dintre obiectele spaţiale potenţial periculoase care au un diametru de aproximativ 50 de metri, capabile să provoace o catastrofă mai devastatoare decât cea cunoscută sub numele de "