Prinţul consort al Angliei, responsabilul Casei Regale britanice la capitolul gafe, a dat-o în bară din nou, în timpul unei vizite la un spital din Luton.
Prinţul Phillip, în vârstă de 91 de ani, a vizitat joi Spitalul Universitar din Luton, cu ocazia inaugurării unui centru cardiologic.
După ceremonia de inaugurare, ducele de Edinburgh a făcut cunoştinţă cu o asistentă filipineză, căreia i-a spus: „"Cred că Filipine e pe jumătate gol, pentru că toţi sunteţi aici şi lucraţi în sistemul nostru naţional de sănătate”, notează „The Independent”.
Purtătoarea de cuvânt a spitatului nu a comentat afirmaţia ducelui, doar a afirmat că vizita acestuia a motivat angajaţii spitalului. De asemenea, nici Palatul Buckingham nu a vrut să comenteze gafa.
Desigur, nu este prima oară când ducele a reuşit să jignească pe cineva, notează acelaşi cotidianul britanic, care rememorează câteva dintre cele mai savuroase glume ale prinţului consort.
În 1961, la Institutul Femeilor din Scoaţia, ducele a afirmat că „britanicele nu ştiu să gătească”.
Şase ani mai târziu, prinţul consort a fost întrebat dacă vrea să meargă în Rusia. „Mi-a plăcea foarte mult să merg în Rusia, deşi bastarzii ăia mi-au omorât jumătate din familie”, a replicat ducele.