Tarom nu este foarte atractivă în prezent pentru investitori din perspectiva achiziţiei de acţiuni, din cauza pierderilor, a declarat joi Christian Edouard Heinzmann, directorul general al companiei de transport aerian.
"Pentru moment, scuze pentru cuvânt, nu suntem foarte sexy. Compania nu este atractivă din cauza pierderilor. Noi trebuie să facem compania puţin mai sexy pentru ca lumea să ne placă mai mult", a afirmat Heinzmann, răspunzând unei întrebări.
El a precizat că au avut loc câteva întâlniri cu reprezentanţii casei de brokeraj Swiss Capital, mandataţi să găsească investitori interesaţi pentru preluarea a 20% din capitalul Tarom, dar nu are alte informaţii.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat la finele lunii ianuarie, după o întâlnire cu reprezentanţii FMI, că în cazul Tarom este în derulare elaborarea strategiei de privatizare şi statul ar putea ceda un pachet de peste 20% din acţiuni.
Heinzmann, cetăţean belgian cu o experienţă de peste 25 de ani în industria aviatică, şi-a început mandatul la Tarom în noiembrie 2012, cu un contract pe patru ani, având funcţia de chief executive officer and accountable manager.
El a afirmat joi, la prima întâlnire cu reprezentanţii mass-media după preluarea mandatului, ca lucrează "şapte zile pe săptămână", scopul fiind supravieţuirea Tarom.
"Este atât de multă birocraţie în această companie! Trebuie să semnăm mii de documente şi avem această problemă cu necunoaşterea limbii", a spus Heinzmann, adăugând însă că munca este plăcută, în ciuda volumului ridicat.
El a precizat că primul plan de management a fost respins de board-ul companiei, fiind prea complicat, iar varianta revizuită va fi propusă la finele săptămânii viitoare.
"Dacă îl resping din nou vinerea viitoare va trebui să merg acasă", a spus el.
Planul vizează revizuirea tuturor operaţiuni