Ultimul raport Ericsson ConsumerLab arată faptul că există un nivel încă scăzut de cunoștințe legat de cum sunt folosite informațiile cu caracter personal, iar volumele mari de date anonime sunt rar percepute ca o amenințare.
Datele personale au devenit „moneda de schimb” a secolului 21. Revoluția digitală și mobilă a atras după sine posibilitatea de a monetiza datele personale pentru a dezvolta servicii personalizate și pentru a crea noi surse de venit.
În societatea din zilele noastre, companiile au posibilități nelimitate de a colecta și folosi informațiile personale ale consumatorilor. Dacă aceste informații sunt folosite într-un mod corect, ele pot ajuta la creșterea profitului unei companii și la crearea de noi surse de venit.
Totuși, sunt conștienți consumatorii de adevărata valoare a datelor lor personale? Care sunt punctele sensibile ale creșterii nivelului de folosire a informațiilor personale de către companii sau guverne? Scopul raportului Ericsson ConsumerLab despre datele cu caracter personal este de a descrie gradul de înțelegere, nevoile, comportamentul și atitudinile consumatorilor cu privire la folosirea datelor personale ca un beneficiu.
Constatări cheie ale studiului
Raportul Ericsson ConsumerLab arată că peste 50% din consumatori sunt conștienți că informațiile personale le sunt colectate în scopuri comerciale, dar le sunt neclare motivația, proporția și modul de folosire a acestor date.
Puțin peste 40% dintre consumatori le-ar permite companiilor să folosească datele lor personale în cazul în care acestea sunt folosite pentru a personaliza o ofertă, a îmbunătăți serviciile de care dispun utilizatori sau pentru a le oferi altele noi.
Preocuparea consumatorilor pentru sensibilitatea datelor personale scade dacă aceștia văd un beneficiu clar și de dorit în urma î