Organizatorii Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) au pregătit un spectacol special şi în această seară, începând cu ora 19.30, cu ocazia încheierii evenimentului. Ceremonia va avea loc în Poiana Braşov, vizavi de Hotelul Aurelius, după medalierea sportivilor, iar accesul va fi liber. La ceremonie vor participa pe lângă primarul George Scripcaru, preşedintele Comitetului Olimpic European, Patrick Hickey, care este şi fondatorul Festivalului, preşedintele Comitetului Olimpic Naţional al statului Liechtenstein, Leo Krantz, şi cel al Comitetului Olimpic Austriac, Karl Stoss, respectiv locaţiile unde se va ţine următoarea ediţie de iarnă a FOTE.
Cu această ocazie flacăra olimpică va fi stinsă, iar drapelul olimpic va fi coborât de pe catarg, urmând să fie predat oficialilor care vor organiza Festivalul în 2015. În finalul ceremoniei, respectiv în jurul orei 20.00, Dj Project, Adela Popescu şi Emil Lassaria vor întreţine atmosfera, după ce, la deschidere, organizatorii s-au făcut de baftă cu Inna.
Organizatorii Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) au pregătit un spectacol special şi în această seară, începând cu ora 19.30, cu ocazia încheierii evenimentului. Ceremonia va avea loc în Poiana Braşov, vizavi de Hotelul Aurelius, după medalierea sportivilor, iar accesul va fi liber. La ceremonie vor participa pe lângă primarul George Scripcaru, preşedintele Comitetului Olimpic European, Patrick Hickey, care este şi fondatorul Festivalului, preşedintele Comitetului Olimpic Naţional al statului Liechtenstein, Leo Krantz, şi cel al Comitetului Olimpic Austriac, Karl Stoss, respectiv locaţiile unde se va ţine următoarea ediţie de iarnă a FOTE.
Cu această ocazie flacăra olimpică va fi stinsă, iar drapelul olimpic va fi coborât de pe catarg, urmând să fie predat oficialilor care vor organiza Festivalul în 2015. În finalul ceremoniei,