Dosarul revistei e despre trenuri. Despre trenuri voi vorbi şi eu, dar nu despre ale noastre, ci despre nişte trenuri de care am auzit încă din şcoala generală. Ni se spunea atunci, prin anii ’70, că în Norvegia liniile de cale ferată sînt electrificate în proporţie de 80%. Cineva mi-a atras atenţia că e un procent foarte ridicat (cu atît mai mult cu cît era vorba de o ţară cu condiţii aspre de climă). Informaţia contrazicea propaganda vremii care încerca să plaseze ţările socialiste înaintea celor capitaliste, la mai toate capitolele. Acum descopăr că datele nu erau chiar exacte, Norvegia are astăzi puţin peste 60% din căile ferate, electrificate. Pentru comparaţie totuşi, electrificarea din România acoperă doar o treime din linii.

În fine, vreo 30 de ani mai tîrziu, am călătorit cu acele trenuri excepţionale despre care aflasem în şcoală. În primul rînd, am făcut cunoştinţă cu preţul biletului la trenul expres de la aeroport la Oslo, care era echivalentul în coroane norvegiene a circa 30 de dolari, pentru o distanţă de circa 50 de km. Şi, cum eram trei persoane, prima sută de dolari s-a şi dus. În vagoanele necompartimentate, de o curăţenie impecabilă, puteai însă urmări pe ecrane TV ştirile BBC în engleză. Cei 50 de kilometri au fost parcurşi, cu tot cu opririle, în doar 20 de minute.

DE ACELASI AUTOR Bilbao şi alte neplăceri Strada mare şi fundăturile La Frumuşani - contactul dintre două lumi Dezvoltatorii Un al doilea tren – de data asta o cursă turistică, între Flam şi Myrdal – era numit simplu de norvegieni: cel mai frumos traseu de tren din lume. Fără locomotivă cu aburi, dar cu vagoane în stil vechi, cu plase pentru bagaje şi mînere de lemn, trenul pornea de la capătul unui fiord şi urca pînă la o altitudine de peste 800 de metri, pe marginea unor prăpăstii ameţitoare, printre cascade vijelioase. E trenul cu cele mai accentuate urcuşuri pos