Senatorul american Lindsey Graham a afirmat că atacurile cu avioane fără pilot ale CIA în Pakistan şi în alte zone ale lumii au provocat moartea a 4.700 de persoane, o cifră neconfirmată încă de administraţie, a anunţat miercuri presa americană, citată de AFP.
Purtătorul de cuvânt al lui Lindsey Graham a declarat pentru AFP că nu face decât să citeze un număr calculat de o organizaţie neguvernamentală şi citat frecvent în presa americană şi că nu divulgă nicio cifră oficială.
Bilanţul a sute de atacuri cu avioane fără pilot împotriva presupuşilor membri Al-Qaida în Pakistan, Yemen şi Somalia este un secret de stat bine păzit, administraţia americană refuzând să discute public despre detaliile acestui program.
Dar senatorul republican Lindsey Graham, apărător al acestui tip de acţiuni militare, a oferit public o cifră marţi, în cadrul unei reuniuni publice în statul său.
"Am ucis 4.700", a declarat el, potrivit site-ului local Easley Patch, în South Carolina (sud-est).
"Uneori lovim persoane nevinovate, ceea ce detest, dar suntem în război şi am ucis mai mulţi oficiali de rang înalt ai Al-Qaida", a adăugat el.
Specialist în avioane fără pilot, cercetătorul Micah Zenko de la Council on Foreign Relations, a declarat pentru AFP că aceasta este "prima dată când un oficial american oferă un număr total".
Mai multe organizaţii neguvernamentale independente încearcă de mai mulţi ani să contabilizeze, pe baza articolelor de presă şi a altor surse, numărul membrilor Al-Qaida şi al civililor ucişi în atacurile americane.
New America Foundation, din Washington, estimează la 350 numărul raidurilor efectuate de avioanele fără pilot începând din 2004 în Pakistan, majoritatea sub mandatul lui Barack Obama, care le-a intensificat. Bilanţul s-ar situat, potrivit acestui centru de reflecţie, între 1.963 şi 3.293 de morţi, dintre car