Cei şapte ostatici francezi, printre care şi patru copii, răpiţi marţi, 19 februarie, în Camerun, au fost găsiţi în Nigeria, într-o casă din oraşul Dikwa. Parisul a confirmat într-o primă fază eliberarea francezilor, apoi a revenit asupra declaraţiilor.
Ministerul francez al Afacerilor Externe a dezminţit joi eliberarea celor şapte ostatici francezi răpiţi marţi în Camerun. "Quai d'Orsay dezminte informaţia potrivit căreia ostaticii ar fi fost eliberaţi", a anunţat ministerul într-un comunicat.
Cei şapte ostatici francezi au fost eliberaţi şi se află în prezent în Nigeria, potrivit unui ofiţer superior al armatei cameruneze. Această informaţie a fost confirmată iniţial de un ministru delegat francez, Kader Arif, care a revenit însă ulterior asupra afirmaţiei sale.
Un colaborator al GDF Suez şi familia sa au fost răpiţi pe 19 februarie în nordul Camerunului. "O răpire odioasă", după cum declara preşedintele francez, François Hollande. Răpirea nu a fost revendicată până acum. Suspiciunile se îndreaptă către secta Boko Haram, implantată de partea nigeriană a frontierei, o teză avansată marţi de către şeful statului francez.
Potrivit corespondentului RFI în Camerun, autorităţile cameruneze nu confirmă eliberarea ostaticilor, ministrul Comunicaţiilor dezminţind punerea lor în libertate. Aşadar, confuzia domină în continuare acest subiect.
Cei şapte ostatici francezi, printre care şi patru copii, răpiţi marţi, 19 februarie, în Camerun, au fost găsiţi în Nigeria, într-o casă din oraşul Dikwa. Parisul a confirmat într-o primă fază eliberarea francezilor, apoi a revenit asupra declaraţiilor.
Ministerul francez al Afacerilor Externe a dezminţit joi eliberarea celor şapte ostatici francezi răpiţi marţi în Camerun. "Quai d'Orsay dezminte informaţia potrivit căreia ostaticii ar fi fost eliberaţi", a anunţat ministerul într-un comunicat. @