Franţa susţine principiul integrării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, pe baza unui calendar care va fi stabilit cu partenerii europeni şi care urmează să fie discutat la următorul Consiliu JAI, din luna martie, a declarat premierul francez, Jean-Marc Ayrault.
“Am abordat şi problema aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, iar poziţia Franţei este cunoscută: Franţa susţine acest principiu pe baza unui calendar care va fi stabilit cu partenerii europeni şi care urmează să fie discutat la următorul Consiliu al miniştrilor de Justiţie şi Afaceri Interne, din luna martie”, a spus Ayrault, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu premierul Victor Ponta.
Premierul Ponta se află la Paris, în vizită de lucru.
El a declarat anterior că va pleca la Paris pentru a discuta cu preşedintele Francois Hollande şi primul-ministru Jean-Marc Ayrault despre aderarea României la spaţiul Schengen, arătând că poziţia Franţei este foarte importantă.
Franţa susţine principiul integrării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, pe baza unui calendar care va fi stabilit cu partenerii europeni şi care urmează să fie discutat la următorul Consiliu JAI, din luna martie, a declarat premierul francez, Jean-Marc Ayrault.
“Am abordat şi problema aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, iar poziţia Franţei este cunoscută: Franţa susţine acest principiu pe baza unui calendar care va fi stabilit cu partenerii europeni şi care urmează să fie discutat la următorul Consiliu al miniştrilor de Justiţie şi Afaceri Interne, din luna martie”, a spus Ayrault, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu premierul Victor Ponta.
Premierul Ponta se află la Paris, în vizită de lucru.
El a declarat anterior că va pleca la Paris pentru a discuta cu preşedintele Francois Hollande şi primul-ministru Jean-Marc Ayrault despre