Imaginile cu băieţelul sechestrat într-un beci din Baia Mare, pe motiv că ar fi încercat să fure o bicicletă, au făcut înconjurul televiziunilor naţionale. Prompt, autorităţile locale competente - Poliţia şi Protecţia Copilului - s-au autosesizat şi au demarat, nevoie mare, anchetele proprii. Oare direcţia în care au pornit năvalnic şi efectele scandalului mediatic sunt spre binele copilului? GAZETA prezintă în premieră lucrurile din perspectiva familiei.
Au trecut două săptămâni de când au fost difuzate imaginile în care se poate vedea cum unui băieţel din Baia Mare i se aplică o corecţie dură, acuzat fiind că ar fi încercat să fure o bicicletă. În genunchi, tremurând de spaimă, cu lacrimile şiroind, băieţelul, reţinut într-un beci, implora iertare. Alimentată de scandalul mediatic, în inima copilului, creşte acum un alt soi de spaimă; aceea de a nu fi despărţit de familia sa.
Poliţia Baia Mare şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş (D.G.A.S.P.C.), în lumina reflectoarelor presei, au demarat, anchetele pentru stabilirea faptelor şi a măsurilor ce se impun. De cealaltă parte, într-un colţ mai umbrit, stau doi oameni îngrijoraţi că statul le va lua copiii; băieţelul, de 8 ani, pe care l-am văzut, cu toţii, plângând îngrozit sub ameninţarea drugului de fier, şi surioara lui mai mică, de 6 ani. Doi copii pe care soarta i-a lipsit de părinţii naturali, şi care, până acum, au găsit dragoste şi îngrijire alături de naşii lor de botez, care le sunt tutori legali.„În faţa lui Dumnezeu, eu şi soţia mea suntem părinţii lor spirituali, pentru că i-am botezat la naştere”, şi-a început povestea Vasile B., tutorele legal al copiilor.
„De cinci ani, copiii se află la noi, în plasament. Soţia mea este soră cu tatăl natural al copiilor. Protecţia Copilului vroia să-i dea la casa de copii. Judecătorul