Înţelegând, într-un târziu, că a şifonat serios faţa partidului, măcar şi numai prin proasta "inspiraţie" de a-l băga în echipă pe Gigi Becali, Crin Antonescu l-a chemat în ajutor, de urgenţă, pe mai vechiul său tovarăş de tandem, Klaus Iohannis.
Trebuie să recunoaştem că mâna întinsă a edilului "capitalei culturale" l-a readus la rampă pe liderul liberal, într-o nesperată lovitură de imagine, aplicată atât PSD, cât şi aripii Tăriceanu-Chiliman, cu doar două zile înainte de congres.
Criticat dur de Tăriceanu şi de "echipa Chiliman", pe motiv de conducere dictatorială, de manevre nedemocratice în partid şi de cedări nepermise în faţa lui Ponta şi a locotenenţilor săi, Antonescu avea nevoie ca de aer de un potenţator de imagine.
Şi cine să-l facă mai frumos, mai deştept şi mai european pe "detractorul UE" ori pe "antimaghiarul naţional", decât un alt minoritar, şi încă unul cu sânge albastru care, pe lângă alte "minuni" mai mici, poate împlini şi una mare - s-o facă pe Merkel să-l uite pe Băsescu şi să-l bată pe Antonescu, pe umăr, la Consiliu.
Toate astea, dintr-un foc. Dar ele sunt, încă, doar mărunţiş pe lângă lovitura pe care i-a aplicat-o premierului în exerciţiu.
Adică mesajul că, încă din 2014, de când va ajunge să-şi împlinească unica obsesie de a ajunge la Cotroceni cu sprijinul PSD, liderul liberal va fi deja pregătit să înceapă lupta antisocial-democrată, la baionetă. Va reface, în doi timpi, tandemul Antonescu-preşedinte - Iohannis-(viitor) premier şi, fie vorba între noi, abia de atunci încolo vor începe adevăratele probleme ale Kiseleff-ului.
Nu poate fi pusă la îndoială victoria sasului, cu Antonescu şef de stat, în faţa unui Ponta care va deconta toate eşecurile unei guvernări de criză. Pentru a nu mai aminti aici că Iohannis va aduna voturile întregului Ardeal, ale tuturor minorităţilor, ale râvnitei diaspore.
Da
