Cele două reprezentante ale Sălajului în primul eşalon al voleiului românesc sunt condamnate să câştige meciurile pe care le vor disputa la finalul acestei săptămâni în întrecerea internă.
Ştiinţa Explorări Baia Mare – CS Remat Zalău, sâmbătă, ora 17:00, Sala Sporturilor „Lascăr Pană”
Aflaţi în lupta pentru locul 2 la finalul sezonului regulat, campionii de la CS Remat Zalău vor avea o misiunea grea în compania maramureşenilor de la Ştiinţa Explorări. Despărţite de numai 2 puncte în clasament, cele două formaţii îşi doresc să termine prima parte a campionatului pe o poziţie care să le faciliteze o misiune cât mai uşoară în play off, pentru a reuşi să câştige la finalul sezonului o medalie cât mai strălucitoare. „Noi ne pregătim pentru fiecare meci pas cu pas şi sperăm ca la final să ocupăm o poziţie cât mai bună. La fel ca şi până acum, şi meciul cu Explorări îl vom aborda la victorie şi vom încerca să practicăm un volei cât mai bun. Noi încercăm să câştigăm toate meciurile!”, a declarat Aurel Vlaicu, antrenorul echipei CS Remat Zalău.
Primăria Municipiului Zalău, principalul acţionar al echipei campioane, pune la dispoziţia suporterilor care vor să însoţească echipa la Baia Mare un autocar. Plecarea spre Baia Mare este programată sâmbătă, la ora 13:30, din parcarea de la Sala Sporturilor.
CS Phoenix Şimleu – CSM Bucureşti, sâmbătă, ora 18:00, Sala „Măgura”
Pentru a fi siguri că vor rămâne şi în sezonul viitor în divizia A1, jucătorii echipei CS Phoenix Şimleu au nevoie de două victorii în ultimele două jocuri pe care le mai au de disputat până la finalul sezonului regulat pentru a-şi asigura prezenţa în play off şi a scăpa de orice fel de emoţii, dar şi în acest caz stau la mâna altor două jocuri pe care adversara de la finalul acestei săptămâni, echipa CSM Bucureşti, le va disputa în ultimele două etape.
Pentru