După îndelungi discuții și dezbateri privind regulamentul de funcționare al cimitirelor, consilierii locali au aprobat azi, cu o singură abținere, după patru luni, noul regulament al cimitirelor.
Acest proiect sub diverse forme a fost retras de două ori de pe ordinea de zi, și o dată a fost respins de consilierii locali.
Mai mulţi reprezentanţi ai societăților ce au ca și obiect de activitate construcția de morminte au venit la şedinţa de Consiliu Local. Aceștia au solicitat să ia cuvântul, pentru a-și exprima nemulțumirile vizavi de unele puncte din regulament, dar nu au apucat, proiectul fiind votat într-un timp foarte scurt.
Aceştia au spus că noul regulament al cimitirelor va arunca în aer preţul serviciilor de construcţii funerare şi au cerut ca programul pentru prestări de servicii să fie de la ora 6:00 la 22:00, inclusiv sâmbăta.
Primarul Emil Boc le-a spus că, cel puţin azi, nu se mai pot face modificări la acest regulament, însă a invitat reprezentanţii firmelor să facă un inventar punctual al observaţiilor faţă de noul regulament al cimitirelor.