Motto: „…un conducător este un negustor de speranţe.” (Napoleon)

Pot pune mâna-n foc că Henric al III-a, când striga în disperare „Un cal, un cal, regatul meu pentru un cal!”, s-a gândit la un cal românesc, din Deltă, fiindcă şi el auzise de la turci că nimic nu-i mai frumos privirii decât un tânăr persan pe un cal moldovenesc.

Însă urmaşii lui prozaici au redus totul la un târg din care numai ei ar fi trebuit să câştige. Într-un fel, parcă-mi pare rău că nu le-am tras-o englezilor cu carnea de cal. Că, la toată urma, între vaca nebună şi nobilul animal e de preferat calul. Oare cum s-o fi întâmplat că, pe negândite, pe nerăsuflate, am fost identificaţi drept calul de bătaie al Europei? Probabil că englezii ar fi preferat să fie înşelaţi de oricine altcineva, numai de români nu; cum să îndrăzneşti tu, prăpăditule, să ne înşeli pe noi, pe noi, mă? În nemărginita mea înţelegere faţă de sângele albastru, îi iert pentru insultă, dar nu pot să-mi reprim un gând: „Pe mine m-ai omorât,/ Dar cu calul, ce-ai avut?” Chestia asta o consider o pată de culoare întunecată pe eşichierul lumii, trec mai departe şi iar nu pot să nu mă gândesc că englezii ăştia au jumulit globul pământesc, un domeniu colonial de 35 milioane kmp, cu 400 milioane de oameni, că te şi miri cum de nu li s-a scufundat insula lor în Atlantic. În sfârşit, ducă-se că, dacă-am scăpat noi de prezicerile mayaşilor, am scăpat de meteoriţi şi asteroid, cum aveam să ne împiedicăm de o ciozvârtă de cal? Avem altele mai dihai care, cu adevărat, ar putea să-ţi fure somnul dacă, întâmplător, te nimereşti a fi şi o fire sensibilă să-ţi spui ptiu, ucigă-l toaca, ca să-ţi vii în simţiri.

Ca să se prezinte în faţa papei, un neamţ cam rigid şi cam scorţos, de unde se vede că nu-i bine ca lumea să fie condusă de nemţi, domnul Băsescu, care insistă să creadă că este preşedintele ales al românilor, şi-a f