Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi ce concurent de la Eurovision spune nu se culcă cu o femeie de la prima întâlnire

Publicat in Libertatea, joi 21 februarie 2013 ·

De când a câştigat, în 2011, prima ediţie a emisiunii ”X Factor” (Antena 1), Andrei Leonte a prins gustul concursurilor muzicale. De când a câştigat, în 2011, prima ediţie a emisiunii ”X Factor” (Antena 1), Andrei Leonte a prins gustul concursurilor muzicale.

Tânărul de doar 24 de ani şi-a trecut în palmares încă o reuşită: s-a calificat în semifinalele Eurovision. Astfel, duminica aceasta, la TVR1, Andrei va încerca să convingă publicul că el merită să reprezinte România la concursul Eurovision, care se va desfăşura în luna mai, în Suedia. Dacă pe plan profesional, lucrurile îi merg din ce în ce mai bine, viaţa personală a lui Andrei nu e prea roză. Solistul a mărturisit într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Libertatea că nu are iubită şi că nu se culcă cu o femeie de la prima întâlnire.

- De ce nu ai adoptat imaginea de macho man, aşa cum se poartă acum?

- Prefer să fiu "băiatul bun de dus la mama acasă".Asta mă reprezintă, ăsta sunt. Eu sunt genul care se gândeşte două ore dacă se se ducă sau nu la o fată să o bage în seamă, nu sar direct pe ea. Sunt genul care nu se culcă cu o fată la prima a doua sau a treia întâlnire. Prefer să mai stăm de vorbă, să ne cunoaştem mai bine. Întotdeauna am preferat să fac lucrurile mai cu cap.

- De când ai câştigat X Factor nu ai mai multe admiratoare? Nu pot să cred că mai stai să te gândeşti când fetele vin buluc peste tine

- Acum cu atât mai mult trebuie să am grijă şi să nu mă arunc cu una, cu două. Pentru că am responsibilitatea de a păstra o imagine. Vreau să arăt că se poarte şi altfel, nu doar cu zeci de fete pe jumătate dezbrăcate pe lângă mine, nu doar cu pătrăţele la vedere (n.r. deşi are şi el pătrăţele, ni le-a arătat!). Vreau să arăt că şi băieţii sunt mai romantici, mai drăguţi...

- Rişti să dai în categoria cealaltă de băieţi, cu atâta sensibilitate. E o imagine uşor g

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 4 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 7 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 11 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00

News.ro acum 12 minute
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00, competitorii electorali având obligaţia să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda electorală. Confom legii, campania electorală începe c

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 8 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 6 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 9 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 10 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 11 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°