"Si mie mi se-ntampla asa", ma consoleaza, confratern, inalt prea-scundul oaspete, scrijeland cu pixul, pe pagina de garda, inceputul unui viitor portret fara rama: "Maestrului..." etc. Cand cineva mi se adreseaza, oral sau scris, cu aceasta formula, simt cum "se naruie tot cerul", "desartarea desartarilor", lipsa oricarei sperante, inchiderea cercului. Un telefon de la Nichita Danilov este o adevarata surpriza, asta cu atat mai mult cand se produce la o ora matinala si-ntr-o zi care se anunta, pentru mine, stresanta. Cu poetul de pe strada Kantasunt, de cand ne stim, intr-o relatie amicala, de buna receptare reciproca. Am scris despre el, a scris despre mine, dar intalnirile noastre, prin forta imprejurarilor, sunt (din ce in ce) mai rare. La aparitia, in urma cu exact doi ani, a „Cronicii vechi", l-am atras in redactie, dupa mai multe preparative si tratative. A publicat de cateva ori, dupa care s-a retras, brusc, pretextand o gafa de paginatie, cand a fost postat la subsolul paginii, nu in deschidere. Cu aceasta ocazie mi-am dat seama cat orgoliu poarta in el autorul Fantanilor carteziene... Regretatul Laurentiu Ulici avea o vorba: „Modestia e pentru modesti." Ceea ce nu-nseamna ca nu sunt si tipi geniali, cu modestia zugravita pe chip, precum altadata, pe Nica a lui Stefan a Petrii, rusinea. E, Nichita, un tip vizitat de modestie? E genial? Vom vedea. Deocamdata, omu' ma-nstiinta ca i-a aparut o carte si vrea sa mi-o ofere. Parea ceva de extrema urgenta, intrucat si-a anuntat disponibilitatea de-a trece pe la mine, doar ca sa-mi lase opul. M-am gandit ca e pe punctul de a pleca in anuntata misie culturala, sau cine mai stie unde, dar culmea! am fost nevoit sa-l refuz, mai exact, sa-l aman: eram programat la stomatolog, trebuia sa intru in reparatii bucale generale, amanasem de vreo doua ori si - nu se mai putea! Am promis ca-l sun eu, imediat ce ma voi simti in s