Se zice că, dacă înveţi o limbă străină, dobîndeşti un suflet în plus. Pentru unii antici, nu era nici o metaforă în afirmaţia asta – era, mai degrabă, o intuiţie că ceva important se petrece cu cel care e capabil să gîndească, să se exprime şi, în final, să viseze într-o altă limbă decît cea în care se naşte. Mai aproape de noi, după o îndelungată observaţie şi reflecţie, au apărut oameni care cred că toate limbile sînt străine – chiar şi limba maternă e străină pentru copii, de la naştere pînă la o anumită vîrstă. Ea devine prima limbă vorbită, dar nu încetează să fie, de fapt, ca toate celelalte, străină.
În fine, începînd cu 11 februarie 2013, discuţia despre limbile străine merită să fie pusă în contextul recviemului pe care îl cîntăm de ceva vreme nobilei meserii de jurnalist. Noi, aici, în România, poate mai patetic decît alţii prin alte părţi, dar jelania este generală. Jurnalismul dispare. Nu se transformă, nu evoluează, nu se agiornează. Pur şi simplu, dispare prin largă diluare. Astăzi, oricine, dar absolut oricine poate pretinde că e jurnalist şi se poate prezenta ca atare. Faci un site, un blog şi un cont pe Facebook, filmezi sau fotografiezi sau înregistrezi cu telefonul mobil şi eşti jurnalist. Dacă ai un pic de fler comercial, poţi chiar să ai mai multe accesări decît multe ziare „profesioniste“. Nu contează dacă ştii să scrii sau înţelegi ceea ce scrii, dacă respecţi vreo regulă deontologică ori măcar de logică.
DE ACELASI AUTOR O constituţie fără iluzii Cum ar fi trebuit apărat dl Ouatu de geopolitică Se clatină civilizaţia contractului! Dor de Macedonski Aşadar, luni, 11 februarie, de dimineaţa, la Vatican avea loc o reuniune a Papei Benedict al XVI-lea cu cardinalii, un consistoriu. Chestiunile nu erau de mare interes – canonizarea a trei slujitori ai lui Cristos –, fără mare trecere, după criteriile buletinelor de ştiri de azi. Î
