Pe 22 februarie, pe pârtia de pe muntele Cozla va avea loc concursul de snowboarding din cadrul festivalului „Piatra pe Zăpadă”.
Intitulată „Dual Cross Snowboarding”, competiţia va fi ultima din acest sezon. Concurenţii care au mai puţin de 18 ani trebuie să aibă declaraţie notarială cu acordul părinţilor sau a tutorilor.
Accesul participanţilor la telescaun va fi gratuit, atât în calificări, cât şi în timpul concursului. Panoul de afişaj va fi montat în zona de sosire. Concurenţii vor fi vegheaţi pe tot parcursului festivalului de Serviciul de ambulanţă.
„Este o competitie OPEN pentru toate vârstele. Concursul presupune două etape: calificări şi proba finală. Traseul este un dual slalom de dificultate medie, cu lungimea de aproximativ 400 de metri, cu zone de rampe şi viraje. În funcţe de vreme şi de starea pârtiei, la sedinta tehnică se poate anunţa o alta oră de începere a concursului”, a anunţat Dumitriţa Luncanu, unul dintre organizatorii evenimentului.
Participanţii pot fi descalificaţi dacă scurtează traseul de concurs, dacă nu au un comportament adecvat, dacă accidentează ceilalţi concurenţi sau dacă se află sub influenţa băuturilor alcoolice.
Înscrierile la concurs se pot face gratuit la adresa de mail office@zwe.ro sau pe 22 februarie, până la ora 15.30, la centrul de închiriere echipamente sportive de pe Vârful Cozla.